Simona Mitronici, o fetiţă de numai 1 an, a primit un diagnostic crunt din partea medicilor: leucemie limfoblastică, o boală care a transformat radical o familie fericită într-una plină de griji şi durere.
Cum veştile rele nu vin niciodată singure, părinţii au fost înştiinţaţi că transplantul de măduva şi tratamentul care-i pot salva viaţa micuţei ajung la suma de 120.000 de Euro. Lacrimile amare şi durerea inimaginabilă din suflet nu i-au împiedicat însă să lupte cu orice preţ pentru a-şi salva fiica şi au început să ceară ajutorul oamenilor. Miracolul nu a întârziat, iar în scurt timp, cu ajutorul prietenilor din Republica Moldova şi din România, s-au strâns peste 94.000 de Euro, adică aproape 80% din suma necesară. La ora actuală, fetiţa se află la o clinică din Turcia, unde la începutul lunii octombrie a fost programată pentru transplantul de măduvă de care are mare nevoie pentru a rămâne în viaţă.
“De când am aflat cumplita veste, nu mai putem dormi noaptea. Mi-e atât de teamă, încât o strâng tare la piept şi mă rog la Dumnezeu să nu îmi ia copilul. Ajunsesem la capătul puterilor şi Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile, scoţându-ne în cale mii de oameni care ne ajută copilul să se facă bine. Speranţele noastre au reînviat şi mai este o lună până când trebuie să trecem cel mai greu obstacol din viaţa noastră. Până atunci, vă rugăm din suflet să ne sprijiniţi cu o donaţie cât de mică pentru a putea face transplantul de măduvă. Vă suntem profund recunoscători pentru tot sprijinul acordat”, este strigătul de ajutor al Elenei Mitronici, mama Simonei.
Cum o putem ajuta pe Simona?
Donaţiile pentru salvarea Simonei se pot face pe platforma oficială a campaniei,https://salveazaoinima.ro/
“Este unul dintre cele mai grave şi emoţionante cazuri pe care le-am preluat până acum. Este foarte dureros să ştii că există copii care la vârste atât de fragede se luptă între viaţă şi moarte. Am rămas profund impresionat de optimismul şi energia fetiţei, care parcă sfidează crunta boală de care suferă. Pentru a-i oferi o şansă la viaţă acestui minunat copil, ne mai despart aproximativ 26.000 de Euro”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.
Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 100 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 840.000 de Euro.