Lentilele de contact:cum le folosiţi corect, care sunt avantajele şi cui se potrivesc

Spre deosebire de ochelarii de vedere care garantează o vedere bună doar în faţă, lentilele de contact asigură un câmp vizual mult mai extins. Dacă vă hotărâţi să achizionaţi o preche de lentile, trebuie să vă faceţi mai înâi un control oftalmologic. Doar un specialist este în măsură să stabilească ce produs se potriveşte nevoilor fiecărui pacient în parte.

Preexistenţa anumitor probleme oculare precum sindromul de ochi uscat, inflamaţiile, alergiile, afecţiunile locale (conjuctivite, cheratite) afecţiunile corneei, poziţia incorectă a pleoapelor, pe care doar specialistul le poate depista contraindică folosirea lentilelor.

De asemnea sunt inaccesibile pacinţilor cu artrită severă a mâinilor sau cu Parkinson, suferinţe care implică diminuare severă a dexterităţii.

Regulile de bază pentru utilizarea corectă:

Aplicarea lentilelor de contact implică dexteritate şi grijă. Înainte de a le atinge, pentru a evita contaminarea cu microbi, trebuie să vă spălaţi pe mâini cu apă şi săpun, apoi să vă ştergeţi cu un prosop curat. De asemenea, se recomandă să aveţi unghiile tăiate scurt pentru a nu deteriora lenila. Lentila se ridică cu degetul arătător şi se aşază în colţul interior al ochiului, ţinând pleoapele depărtate şi privind spre tâmplă. După poziţionare clipiţi de câteva ori, până ce lentila se aşază perfect pe iris. Înainte de a încerca singuri, repetaţi această operaţiune de câteva ori cu medicul oftalmolog.

Pentru extragere, ochiul se ţine larg deschis, iar privirea se îndreaptă către rădăcina nasului. Lentila se direcționează cu ajutorul degetului arătător către colţul exterior al ochiului şi se apasă uşor, iar ea se va desprinde. Folosiţi pentru igienizare doar produse speciale de întreţinere şi nu uiţi uitați să curăţaţi şi recipientul de păstrare.

Atenţie, dacă sesizaţi disconfort, senzaţie, de arsură sau de iritare la nivelul ochilor, îndepărtaţi lentilele şi mergeţi la medic să vă recomande alt produs. Ignorând astfel de simptome, riscaţi infecţii ale corneei. Acelaşi pericol îl implică şi împrumutarea lentilelor. Nu se recomandă folosirea lor e către persoane care petrec mult timp într-un mediu poluat cu praf, fum, nisip, vapori. Nici celor care stau mult în faţa ecranului computerului nu le sunt indicate deoarece uscarea ochilor este mult prea accentuată. Nu folosiţi lentilele mai multe ore pe zi decât v-a recomandat doctorul. De asemenea, nu le utilizaţi după data de expirare.

Criteriile de selecţie:

–          gradul de rigiditate: lentilele pot fi moi conţinând între 25 şi 70% apă, prezintă un grad mai mare de confort aderând mai bine la globul ocular)sau rigide (se murdăresc mai greu pe fondul lacrimării, dar au un preţ mai mare)

–          perioada de valabilitate: există lentile ce se pot purta o singură zi, după care se aruncă, lentile ce rezistă la o utilizare între 2 săptămâni şi o lună şi lentile convenţionale ce se pot folosi cam trei luni. Ritmul de înlocuire este dependent de intervalul de timp dintre două extrgeri şi sterilizări. Lentilele de uz cotidian sunt cele care se îndepărtează înainte de culcare putând fi purtate maximum 18 ore pe zi. Un gen particular cu exploatare extinsă implică şi o întrebuinţare ocazională nocturnă. Lentilele cu regim de purtare continuă pot fi folosite neîntrerupt de la aplicare până în momentul de schimbare recomandat de specialist. Perioada de valabilitate a lentilelor de contact variază şi în funcţie de anumite caracteristici ale structurilor oculare. Dacă acestea produc mai multe lipide şi proteine decât este normal, este necesară înlocuirea înainte de termenul de valabilitate specificat pe produs. La fel stau lucrurile în caz de alergii manifestate prin lacrimări abundente.

Principalele avantaje

-reprezintă o alternativă excelentă la ochelarii de vedere grei care au dioptrii mari asigurând un câmp vizual mai larg şi o vedere mai bună

– pot optimiza capacitatea de a aprecia corect distanţa şi viteza obiectelor sau persoanelor

– nu interferează cu purtarea ochelarilor de protecţie

– nu sunt afectate de ploaie, ninsoare sau condens, nu se aburesc, nu se pătează

– din punct de vedere estetic pot schimba culoare irisului

 

Recent Posts

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

27 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

37 de minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

56 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

o oră ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Citeste si: