Din cuprinsul articolului
Această legumă-condiment folosit în bucătăriile din întreaga lume, nu numai că dă un gust deosebit preparatelor, dar are și un efect pozitiv asupra sănătății.
Un nou studiu efectuat pe 1.500 de persoane arată că usturoiul acționează, în corpul nostru, ca un medicament: ajută la scăderea colesterolului, reglează glicemia și tensiunea.
Potrivit g4food.ro, celor care au participat la acest studiu le-au fost administrate, zilnic, timp de 14 zile, usturoi, sau preparate/suplimente din usturoi, în cantități cuprinse între 300mg și 22.400 mg. În tot acest interval, cercetătorii le-au măsurat participanților valorile colesterolului total, valorile HDL (colesterolul „bun”) și LDL (colesterolul “rău”), dar și glicemia.
Reduce nivelul colesterolului „rău”
Rezultatele studiului au arătat că usturoiul are capacitatea de a reduce nivelul colesterolului „rău”. Totodată, și de a-l crește pe cel „bun”, dar și de a regla nivelul glicemiei (zahărul din sânge). Concret, persoanele care consumă zilnic usturoi pot fi mai ferite de bolile cardiovasculare.
„Această meta-analiză sugerează că intervenția cu usturoi îmbunătățește unii indici lipidici la pacienți și surclasează grupul de control în diverse aspecte și se poate presupune că terapia cu usturoi ar trebui să fie benefică pentru pacienții cu tulburări legate de metabolismul glucozei și al lipidelor”, arată studiul.
Normalizează valorile tensiunii arteriale
Foarte important, usturoiul are proprietatea de a produce vasodilatație, lucru ce contribuie la reducerea valorilor tensiunii arteriale, în cazul persoanelor hipertensive. Consumul a trei căței de usturoi pe zi este un obicei benefic pentru organism, având ca efect reducerea procesului de oxidare celulară, dar și pe cel al nivelului radicalilor liberi.
Ajută la reglarea glicemiei
De asemenea, tot în cadrul acestui studiu recent, cercetătorii au observat că usturoiul poate ajuta și la reglarea glicemiei. Astfel, în cazul subiecților care au participat la studiu s-au înregistrat scăderi semnificative ale glicemiei de dimineață.
„Durata perioadei de intervenție pentru studiile incluse în meta-analiză a fost de trei săptămâni-un an, iar tipurile de usturoi au inclus usturoiul crud, extractul de usturoi îmbătrânit și tabletele de pulbere de usturoi.
Rezultatele au arătat că usturoiul are un efect benefic asupra glucozei din sânge și a lipidelor din sânge la om, iar asocierea lor a fost semnificativă din punct de vedere statistic”, mai precizează autorii studiului citat de adevarul.ro.
Alicina, un elixir miraculos!
Principalul ingredient activ din usturoi este alicina, care îi conferă un miros deosebit. Este unul dintre primele antibiotice pe care omenirea a început să le folosească. S-a dovedit a fi eficient în uciderea bacteriilor gram-pozitive și gram-negative, stafilococi, ciuperci și paraziți. Alicina funcționează chiar și împotriva agenților patogeni multirezistenți.