Legile iubirii: Iubirea, răspunsul la problema existenței umane

Serialul „Legile iubirii” continuă. Subiectul? Unul complicat, amplu, cu rădăcini imemoriale ce țin de teoretizarea celui mai profund sentiment din istoria umanității

Florian Saiu

Orice teorie a iubirii trebuie să înceapă cu o teorie a omului, a existenței umane – este opinia regretatului sociolog și psihanalist Erich Fromm. În continuare, vom afla cum își argumentează învățatul format la Școala din Frankurt afirmațiile. În vreme ce găsim iubire, sau, mai bine zis, echivalentul iubirii – în lumea animalelor relațiile acestora sunt în primul rând o parte din echipamentul lor instinctual – la om funcționează doar rămășițele acestui aparat instinctual. Definitoriu pentru existența umană este faptul că omul a ieșit din lumea animalelor, din adaptarea instinctivă, că a transcens natura, deși nu a părăsit-o niciodată cu adevărat – consideră Fromm.

Definit, indefinit, moarte

Omul nu poate merge înainte decât dezvoltându-și rațiunea, găsind o nouă armonie, de factură umană, care s-o înlocuiască pe aceea preumană ce s-a pierdut în mod irevocabil. Când omul se naște, atât ca rasă umană, cât și ca individ, el este smuls dintr-o situație definită, la fel de definită precum instinctele, și asvârlit într-o situație indefinită, nesigură și complet deschisă. Certitudinea îi caracterizează doar trecutul, și singura certitudine în ceea ce privește viitorul o constituie moartea. Logic, nu? Sau prea „filosofic”? Să vedem mai departe.

Dura conștientizare

Omul este înzestrat cu rațiune. El este viața conștientă de sine, el are o conștiință de sine, dar și a semenilor săi, a trecutului său și a posibilităților pe care i le oferă viitorul. Această conștiință de sine ca entitate separată, această conștiință a propriei sale vieți, a faptului că se naște fără voia sa și că va muri împotriva voinței sale, că va muri înaintea acelora pe care-i iubește sau că ei vor muri înaintea sa, toate acestea îi transformă existența separată, ruptă de ceilalți, într-o închisoare insuportabilă. Ar înnebuni cu totul dacă nu s-ar putea elibera din această închisoare, dacă n-ar exista posibilitatea să se unească, într-o formă sau alta, cu alți oameni, cu lumea din afară.

Cea mai importantă nevoie umană

Cea mai adâncă nevoie umană este aceea de a depăși separarea de ceilalți oameni, de a evada din închisoarea singurătății – notează Erich Fromm. Eșecul duce la nebunie, pentru că panica de a fi complet izolat nu poate fi depășită decât printr-o retragere atât de radicală din lumea înconjurătoare, încât sentimentul de separare să dispară – pentru că lumea înconjurătoare, de care ești separat, a dispărut la rândul său. Oamenii, din toate epocile și culturile, se confruntă mereu cu soluția la una și aceeași întrebare: cum să nu mai fie separați, cum să ajungă la o unire, cum să-și depășească individualitatea, s-o transforme, să se contopească într-un întreg.

Iubirea de Om

Răspunsul variază. La întrebare se poate găsi răspuns prin închinarea de altare animalelor, prin sacrificiul uman sau cucerirea militară, prin cultivarea luxului sau renunțarea ascetică, prin munca obsesivă, prin creația artistică, iubirea de Dumnezeu sau de Om.

Istoria unor răspunsuri

Deși există multe răspunsuri la întrebarea amintită înainte, răspunsuri care au fost înregistrate în istoria omenirii, acestea nu sunt, nici pe departe, fără număr. Dimpotrivă, țin mai mult de periferie decât de centru, descoperim că există doar un număr limitat de răspunsuri care s-au dat și care ar fi putut fi date de către oameni, în diferite culturi în care au trăit. Istoria religiilor și a filosofiei constituie de fapt istoria acestor răspunsuri, precum și limitarea numărului acestora.

”Această conștiință a propriei sale vieți, a faptului că omul se naște fără voia sa și că va muri împotriva voinței sale, că va muri înaintea acelora pe care-i iubește sau că ei vor muri înaintea sa, toate acestea îi transformă existența separată, ruptă de ceilalți, într-o închisoare insuportabilă”, Erich Fromm, sociolog și psihanalist

”Definitoriu pentru existența umană este faptul că omul a ieșit din lumea animalelor, din adaptarea instinctivă, că a transcens natura, deși nu a părăsit-o niciodată cu adevărat”, Erich Fromm, sociolog și psihanalist

Cea mai adâncă nevoie umană este aceea de a depăși separarea de ceilalți oameni, de a evada din închisoarea singurătății

Erich Fromm, ale cărui studii stau la baza serialului „Legile iubirii”, a fost sociolog și psihanalist. De același autor, la Editura TREI au mai apărut „Sufletul omului”, Fuga de libertate”, Anatomia distructivității umane”, Arta de a fi”, „A AVEA sau A FI”? și „Omul pentru sine”