Din cuprinsul articolului
Legenda absolută a fotbalului mondial a murit! Pele s-a stins din viață la 82 de ani
În urmă cu o lună, pe 30 noiembrie, Pele a fost internat pentru o infecţie respiratorie, iar pe 2 decembrie 2022, şi-a anunţat fanii că se simte bine.
Pe 3 decembrie 2022, publicația Folha de Sao Paulo a anunţat că Pele nu mai răspunde la tratamentul de chimioterapie la care a fost supus din septembrie anul trecut pentru a-şi trata cancerul intestinal.
Jurnaliştii au spus că după acest moment, fostul fotbalist s-a aflat în îngrijiri paliative şi nu a mai fost supus unor teste sau tratament invaziv. Îngrijirile paliative sunt pentru pacienţii cu boli sau afecţiuni care pot pune viaţa în pericol şi îngrijirea de la sfârşitul vieţii.
Iată că doar o lună mai târziu, marele fotbalist s-a stins din viață. Lângă el a fost familia.
Fiica brazilianului, Kely Nascimento, a fost cea care a făcut anunțul morții lui Pele, pe 29 decembrie, pe Instagram.
„Tot ce suntem suntem datorită ţie. Te iubim infinit. Odihneşte-te în pace”, a scris fiica lui Pele. Ea a postat şi o fotografie cu mâinile lui Pele şi ale copiilor şi nepoţilor, unite.
În întreaga sa carieră, Pele a marcat 1.281 de goluri. Golul său numărul 1.000, din penalti, a fost înscris în faţa unui public în delir, în 1969, pe stadionul Maracana. A marcat cinci goluri într-un meci de şase ori şi a reuşit 92 de hat-trick-uri. La un meci cu Botafogo, în 1964, a marcat opt goluri. În total, Pele a înscris 1.281 de goluri în 1.363 de meciuri.
El este singurul jucător care a câștigat de trei ori Cupa Mondială, ridicând trofeul în 1958, 1962 și 1970, Pele a fost numit Jucătorul Secolului de FIFA în 2000.
Pele a crescut în sărăcie în Bauru, în statul Sao Paulo. Câştiga câţiva bani în plus muncind în ceainării. Învăţat de tatăl său să joace fotbal, el nu îşi permitea să cumpere o minge, astfel că de obicei juca folosind fie o şosetă umplută cu hârtie de ziar, fie un grapefruit. A jucat în copilărie pentru mai multe echipe de amatori, iar cu Bauru Athletic Club a câştigat de două ori campionatul regional de junior din Sao Paulo. A evoluat şi pentru o echipă de fotbal în sală, cu care a câştigat câteva trofee.
În 1950, când l-a văzut pe tatăl său plângând pentru că Brazilia ratase câştigarea Cupei Mondiale în faţa Uruguayului, Pele i-a spus: “Nu-ţi face griji. Într-o zi o voi câştiga eu”.
Pele a devenit cunoscut de toată lumea, în Suedia, în 1958. Avea doar 17 ani când a jucat la turneul final al Cupei Mondiale. Era un adolescent venit de nicăieri, care a impresionat prin talentul său. A înscris unicul gol al brazilienilor la meciul cu Ţara Galilor, din sferturile de finală, şi a stabilit un record, devenind cel mai tânăr marcator din istoria Cupei Mondiale – 17 ani, 239 de zile.
Deși viața profesională mergea ca pe roate, cea personală a fost o adevărată provocare.
Legendarul brazilian a fost căsătorit de trei ori: cu Rosemeri dos Reis Chobi în perioada 1966 – 1982, cei doi având două fiice şi un fiu (Kelly Cristina, Jennifer, Edson), cu Assiria Lemos Seixas în intervalul 1994 – 2008 (doi copii – Joshua, Celeste) şi cu Marcia Aoki, din iulie 2016. Fostul fotbalist a avut copii şi din alte relaţii, potrivit News care citează presa internaţională.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…