Sari la conținut

Lecție de viață. Ce a făcut Lorelai Moșneguțu, tânără fără mâini, cu marele premiu câștigat la Românii au Talent. ”Cad de 10 ori şi mă ridic de 20 de ori”

Lorelai Moșneguțu a rămas în amintirea publicul drept câștigătoarea de la „Românii au Talent’. Ea a obținut marele premiu în valoare de 120.000 de euro, în 2017.

A fost desemnată învingătoare, după ce i-a cucerit pe jurați și pe cei de acasă cu talentul ei incontestabil. I-a impresionat pe toți prin povestea ei de viață și prin perserverența de care dă dovadă zilnic. Cu toate că nu are mâini, ea a demonstrat că poate cânta la pian, folosindu-se de degetele de la picioare. În plus, are și o voce absolut incredibilă.

Vrea să meargă la Facultatea de Drept

Acum, Lorelai Moșneguțu are 19 ani. Se bucură de viață din plin și plănuiește să se înscrie la facultate. Recent, într-o emisiune TV de la Kanal D, ea a povestit că vrea să urmeze Facultatea de Drept, în ciuda marii ei iubiri, muzica.

O să merg la facultate, la Drept’, a povestit Lorelai Moșneguțu, câștigătoarea de la „Românii au Talent’.

Mama sa, Viorica Pârva, a făcut următoarele precizări despre hotărârea fiicei sale, Lorelai Moșneguțu: „Poate amândouă, dar… pentru că ne trebuie o meserie stabilă. Trebuie să se întrețină. Cred că tuturor copiilor le trebuie această educație. Și educația muzicală e bună pentru suflet…’.

Potrivit Playtech.ro, după ce a câștigat marele premiu de la „Românii au Talent’, Lorelai Moșneguțu și-a cumpărat un apartament. Dacă acum are zâmbetul pe buze, viața ei nu a fost dintotdeauna la fel de frumoasă. Ea a fost abandonată de mama ei biologică în maternitate, când era doar un bebeluș. Cea care a luat-o în plasament se numește Viorica Pârva și o consideră fiica ei.

”Cad de 10 ori şi mă ridic de 20 de ori”

Viorica Pârva a înconjurat-o pe Lorelai Moșneguțu cu iubire, încă din prima zi în care a luat-o acasă. De-a lungul timpului, femeia i-a dat tinerei mai multe lecții de viață. A învățat-o să se iubească, să fie puternică și că nimic nu e imposibil.

„Pe când avea doar câteva luni îi agăţam jucăriile mai sus, ca să o forţez să-şi întindă picioarele după ele. Pluşurile îi plăceau cel mai mult. Apoi i-am pus un creion între degete şi am învăţat-o să scrie. La 5 ani desena foarte bine şi ştia alfabetul. A avut nevoie şi de motivaţie, de încredere. De la trei ani, o puneam să îşi spună în faţa oglinzii „sunt frumoasă, sunt deşteaptă şi voi ajunge celebră’.

Până la 6 ani a spus zilnic în faţa oglinzii aceste cuvinte. Cea de-a doua deviză pe care o repeta în faţa oglinzii e „cad de 10 ori şi mă ridic de 20 de ori’, pentru că, până la 4 ani era emotivă, nesigură pe ea şi nu se putea ridica în picioare. A treia ei deviză e „trăiesc cu intensitate fiecare clipă, fac nu ceea ce-mi place, ci îmi place ceea ce fac’, povestea Viorica Pârva, într-un interviu, pentru Click!.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel