Geta Roman
Hainele mai multe și mai groase, dar și dușurile prea fierbinți strică protecția pielii și accentuează senzația de uscăciune, atunci când vine frigul.
În mod normal, nu ar trebui „să simțim” că avem piele. Atunci când se usucă, tegumentul pare mai strâmt, mai inextensibil, mai iritabil. Se poate ajunge inclusiv la crăpături la nivelul pielii, mai ales pe suprafețe expuse la aer rece cum sunt mâinile sau fața.
Iar toate astea se întâmplă mai ales când vine frigul, dar și când stăm mult la soare sau facem dușuri fierbinți. „În timpul iernii, îmbrăcăm mai multe haine sau mai groase care prin frecare de piele deteriorează filmul hidrolipidic protector al pielii și accentuează uscăciunea și descuamarea. La frig, nu mai transpirăm, deci pielea nu se mai umezește și astfel se usucă”, vin explicațiile medicului dermatolog Mihaela Leventer.
„Dacă nu îmi dau cu o cremă pe mâini de câteva ori pe zi, nu pot sta. Am mâncărimi foarte neplăcute, mai ales dacă am ținut mâinile în apă mult timp. Aceeași problemă și la coapse: mâncărimi insuportabile și nevoia de a folosi zilnic creme pentru a scăpa de ele”, se plânge o tânără pe forumul doctorulzilei.ro.
Săpunuri emoliente și haine moi
Soluțiile pentru a ține sub control aceste neplăceri sezoniere sunt relativ simple. „Uscarea pielii este un semn că trebuie să utilizăm săpunuri emoliente pentru spălare și să aplicăm pe piele lapte de corp emolient și hidratant. Produsele cosmetice din farmacie pentru piele atopică sunt cele mai potrivite”, recomandă dermatologul.
De asemenea, este bine ca hainele care ajung în contact cu pielea să fie moi, neiritante, iar clătirea lor de detergent să fie foarte riguroasă. „Urmele fine de detergent din haine amplifică deteriorarea filmului protector al pielii și contribuie la afectarea stratului cornos superficial”, atenționează medicul Mihaela Leventer.
Părul se îngrașă mai repede
Din cauza căciulilor și a glugilor purtate pe cap are de suferit și podoaba capilară. „Într-adevăr, seboreea crește la expunerea la frig ca un mecanism de adaptare la temperatura ambiantă. Căciula turtește și freacă podoaba capilară accentuând căderea”, confirmă medicul dermatolog, care recomandă spălarea părului cu un șampon seboreic.
În plus, debitul de sebum poate fi parțial redus de administrarea de suplimente nutritive pe bază de seleniu și zinc, în lunile de toamnă și iarnă.
Dușurile prea calde distrug uleiuri prețioase
Pe lângă soare, vânt și temperaturi scăzute, de vină pentru uscarea pielii pot fi și dușurile prea calde. „Este foarte plăcut să stai sub un duș fierbinte, însă, în acest fel sunt distruse uleiurile naturale ale pielii mult mai repede. Cu cât stai mai mult sub duș, cu atât mai uscată va deveni pielea”, atenționează Linda Stein Gold, șef al Departamentului de dermatologie de la Detroit’s Henry Ford Hospital. Soluția pentru a rezolva această problemă: aveți grijă ca temperatura apei să fie una medie și faceți dușuri scurte. Cinci minute sunt suficiente pentru a vă curăța fără a usca pielea. Păstrați cântatul sub duș pentru alte ocazii.
Și înaintarea în vârstă poate afecta pielea, din cauza reducerii nivelului de hormoni. Chiar dacă ceasul biologic nu poate fi dat înapoi, pot fi minimizate efectele asupra pielii. Fiecare dimineață ar trebui începută cu o cantitate generoasă de cremă dată pe față și pe corp. Pentru reducerea ridurilor, dar și a uscăciunii, căutați creme care conțin acizi alpha-hydroxizi și retinol.
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…