Leacul uitat, dacă îl primești, te însănătoșești

Sfânta Taină a Spovedaniei poate fi numită pe drept cuvânt un „leac uitat.” Lumea întreagă zace cufundată în viclenie. Fiecare dintre noi s-a molipsit de ucigătoarea boală numită păcat. Poate, oare, fi tămăduită această boală? Se găsește un leac, și este unul minunat!

Dacă îl primești, te însănătoșești! Însă noi nu ne întindem mâinile după el, ca să ne vindecăm și să ne împăciuim cugetul. De ce, oare?

Pentru că l-am uitat și l-am nesocotit. „Pentru ce muriți, casa lui Israil?” – strigă cu durere Sfântul Proroc Iezechiil. /Iez. 18:31; 33:11/Pentru ce muriți, Creștini, în păcatele voastre? – strigă cu durere și mai mare către noi Răscumpărătorul Iisus Hristos. Oare nu se găsește pentru noi izbăvire din moarte? De ce aduceți bucurie vrăjmașului mântuirii voastre – satana? Oare nu am pus eu în Biserica mea pocăința cea mult-lucrătoare? „Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă păcătosul de la calea sa și să fie viu. Cu întoarcere întoarceți-vă de la calea voastră cea rea!” /Iez. 33:11/ Aveți în dar Pocăința, acest bun veșnic, iar ea lucrează cu aceeași putere în toată vremea vieții, împotriva tuturor păcatelor: curățește orice păcat, mântuiește pe toți cei ce aleargă la Dumnezeu, chiar de o fac în cele din urmă clipe dinaintea morții. Pentru bolile pământești se găsesc doctorii pământești. Pentru cea mai cumplită dintre boli, păcatul, există Atotputernicul Doctor Ceresc și leacuri cerești. Acest Doctor este Hristos. Pentru că fiecare păcat este o călcare a sfintei legi a lui Dumnezeu, numai acesta, în minunata sa Atotputernicie poate ierta păcatele.

El poate face ca toate păcatele să se șteargă ca și cum nici n-ar fi fost. „Și de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voiu albi; iar de vor fi ca roșeala, ca lâna le voiu albi,” /Isa. 1:18/ ne făgăduiește El. Însă, pentru ca toate acestea să se poată împlini, ni se cere un singur lucru – să ne pocăim cu adevărat.

„Nimeni nu este atât de bun și milostiv” – spune Sfântul Marcu Ascetul – „precum Domnul, însă El nu iartă păcatele celora ce nu se pocăiesc” și „vom fi judecați nu pentru mulțimea fărădelegilor, ci pentru că nu voim să ne pocăim.”

Astfel, Domnul, în atotputernicia sa, poate ierta păcatele omenești. Însă luați aminte cât de greu este a dobândi milostivirea dumnezeiască! Dumnezeu a încredințat unor oameni – Apostolii și urmașii acestora, episcopii și preoții – puterea de a ierta păcatele! De ce a făcut Dumnezeu astfel? Pentru a face pocăința, prin urmare și iertarea păcatelor, mult mai apropiată, mai ușoară și mai neîndoielnică!

„Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, ierta-se-vor lor; cărora veți ținea, ținute vor fi.” /Io. 20:22-23/ „Oricâte veți lega pre pământ, vor fi legate în cer; și oricâte veți dezlega pre pământ, vor fi dezlegate și în cer.” /Mat. 18:18/

Cum sunt iertate păcatele? – prin Taina Pocăinței sau a Spovedaniei. Creștinul, împovărat de păcate, merge la preot, cu pocăință adâncă în suflet și își mărturisește pe deplin tainele inimii și ale cugetului său. Preotul, încredințat de pocăința neprefăcută a Creștinului, după cuvenitele rugăciuni începătoare, îi citește rugăciunea săvârșitoare a tainei: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și îndurările iubirii sale de oameni, să te ierte pre tine, fiule (fiică) (N), și să-ți lase toate păcatele. Și eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Amin.”

În clipa aceea, cele pe care preotul le iartă pe pământ sunt iertate și în ceruri! Este, oare, o milă mai mare decât aceasta? Nici noi nu am crede că acestea sunt cu putință, dacă nu ni s-ar fi zis de către cel ce nici un „păcat n-a făcut, nici s-a aflat vicleșug în gura Lui.” /I Pet. 2:22/

Păcatul este un mare rău, cu urmări adânci, greu de socotit – muncile veșnice ale iadului! Iar leacul lui, rânduit de Iisus Hristos, este atât de simplu! Pare de neînchipuit!…

Așa cum Iisus Hristos le-a zis celor zece leproși: „Mergeți și vă arătați preoților,” /Lc. 17:14/ iar ei, mergând, s-au curățit, așa și nouă păcătoșilor ne spune, parcă: și voi sunteţi bolnavi de lepră duhovnicească. Nu vă temeți! Împliniți numai aceasta: Mergeți și vă arătați preoților.

De vom nesocoti dumnezeiasca milă, spuneți-mi, oare, cât de grele vor fi pedepsele pe care le vom suferi pentru că nu am lucrat, pentru mântuirea noastră, puținul care ne-a fost încredințat și este atât de ușor de săvârșit? Citiți continuarea pe ortodoxia.me.