Leacul antic pentru zeci de boli. Nu doar că dă gust bun mâncărurilor, dar usturoiul reglează colesterolul și tensiunea și combate zeci de boli.
Este un condiment tradițional românesc anti-microbian nelipsit din bucătăria româncelor datorită gustului inedit pe care îl dă mâncării. Usturoiul, însă, mai are un rol și anume acela de a regla colesterolul și de a echilibra tensiunea.
Rol preventiv
Medicul primar Alice Popescu ne-a vorbit despre beneficiile usturoiului în faza de prevenție: „Se folosește și pentru hipertensiune și pentru dislipidemii, dar și pentru colesterol crescut. Se folosește, cu precădere, pentru hipertensiune ușoară sau preventiv la persoanele care au un istoric familial de hipertensiune și sunt în situație de stres.”. Persoanele care suferă de hipertensiune au două soluții la îndemână să asculte de indicațiile medicului specialist și să își schimbe obiceiurile. Hipertensiunea poate apărea ca urmare a unei diete hipercalorice, a consumului excesiv de sare, zahăr sau grăsimi. „La o hipertertensiune deja instalată și cu valori mai mari, usturoiul nu mai este eficient, dar preventiv este foarte bun”, ne lămurește medicul. Deși există o mulțime de tratamente naturiste pe bază de usturoi, pe care le putem face în casă, medicul recomandă consumul capsulelor pe bază de usturoi, deoarece „la persoanele care au o gastrită sau un ulcer este foarte greu să se consume cantitățile optime de usturoi”. Iată ce părere are medicul despre câteva leacuri din popor și cum ar trebui de fapt consumat usturoiul!
Leacul antic pentru zeci de boli. Detoxifiere cu usturoi
Usturoiul are proprietăți depurative și luptă împotriva infecțiilor. Ajută la detoxifierea ficatului, dă energie, previne infecțiile. Ai nevoie să mănânci pe stomacul gol o bucățică de usturoi și să bei un pahar cu apă. Dacă mirosul neplăcut te reține, poți încerca să bei suc de lămâie și să mesteci câteva frunze de mentă. Vei vedea rezultatele după 20 de zile. „Există mai multe scheme de tratament: se ia câte un cățel de usturoi sau se poate lua în doze crescătoare și apoi descrescătoare, mai există o schemă cu tinctură de usturoi, care se poate lua tot în doze crescătoare și apoi în doze descrescătoare. Cred că mai bună este forma farmaceutică de capsule sau tablete, pentru că este dozată. Atunci când se înghite câte un cățel de usturoi sau o tinctură făcută în casă, este foarte greu de apreciat exact ce cantitate de substanță activă se ia. Formele farmaceutice sunt dozate, există o doză optimă, care este calculată de producător și funcționează la majoritatea pacienților.”, spune Alice Popescu.
Leacul antic pentru zeci de boli. Ceaiul de usturoi
Acesta este un remediu antic folosit pentru proprietățile lui anti-îmbătrânire, luptă cu bolile de inimă, ne ajută să ne detoxifiem, să slăbim, datorită conținutului bogat de vitamine, minerale și anti-oxidanți.
Iată cum se prepară:
Ingrediente
◆ cățel de usturoi
◆ pahar de apă
O linguriță de pudră de ghimbir
O linguriță de miere
◆ lingură de suc de lămâie
Ceaiul se prepară ca unul obișnuit. Pune apa la fiert, într-un ibric, iar atunci când aceasta fierbe, adaugă usturoiul tocat, ghimbirul și sucul de lă- mâie. Fierbe amestecul timp de 20 de minute, apoi strecoară licoarea. Bea ceaiul și adaugă miere în funcție de preferințe. „Datorită ghimbirului este foarte aromat, iar combinația de ghimbir și usturoi dă o nuanță de mâncare chinezească – fiind foarte frecventă în bucă- tăria asiatică și atunci poate să fie chiar plăcut la gust, însă este greu să bei suficient ceai de usturoi ca să poți menține niște valori de tensiune bune numai cu acest ceai”, explică specialistul. Medicul atrage atenția asupra paciențiilor care au tensiune mare și iau tratament că usturoiul este un adjuvant și că are rol terapeutic, însă, nu trebuie, în nici un caz, să se renunțe la tratamentul alopat.
Leacul antic pentru zeci de boli. Reduce riscul de cancer la ficat
Împiedicând aflatoxina să se dezvolte și să se lege de ADN după oxidare, usturoiul reduce și riscurile de cancer de ficat. Conform doctorului B. Lan (medic, doctor în medicină, 1997), usturoiul este capabil să încetinească sau să împiedice îmbătrânirea, ateroscleroza, unele alergii, SIDA, tensiune ridicată, colesterol, cancer, boli inflamatorii, dar și boli degenerative, precum scleroza în plăci.
Leacul antic pentru zeci de boli. Stimulează sistemul imunitar
Usturoiul este și un stimulent al sistemului imunitar care crește puterea globulelor albe. Are acest efect asupra sângelui mai ales datorită prezenței seleniului și a germaniului din compoziția sa. Aceste elemente sunt bogate în compuși antioxidanți sulfurați netoxici și biodisponibili, cum ar fi S-alilcisteina si S-alimercaptocisteina, pe care le găim în cantitate mai mare în usturoiul uscat.
Leacul antic pentru zeci de boli. Pateur i-a descoperit proprietățile antibacteriene
În niște papirusuri egiptene de la 1500 î.Cr. s-au găsit informații despre 22 de tratamente pe bază de usturoi. În 1858, Louis Pasteur i-a descoperit proprietățile antibacteriene, iar 125 de ani mai târziu, Sidney Belman, de la clinica Universității New York, a dovedit puterea antitumorală a usturoiului . În 1990, la Washingotn, 150 de cercetă- tori științtifici și funcționari guvernamentali s-au reunit la primul congres mondial pe tema binefacerilor curative ale usturoiului.