Din cuprinsul articolului
Lăptișor de matcă beneficii. Folosit în cremele produse special pentru femei, lăptișorul de matcă hidratează pielea și are proprietăți anti-septice la fel ca mierea.
Amplifică vitalitatea, este un bun stimulent imunitar și al apetitului.
Lăptișor de matcă beneficii
„El contribuie la refacerea și regenerarea organismului și amplifică fertilitatea la femei. Acestea pot urma cure de trei luni, cu pauză de o lună după care tratamentul se reia. Se poate lua jumătate de mililitru de două ori pe zi, dimineața și seara. ”, ne-a explicat dr. Andreea Dragomirescu, medic specialist cu competențe în apifitoterapie la Centrul naturist de sănătate Steaua Divină din București.
Cel mai bun lăptișor de matcă este cel care se păstrează în frigider, în capsule speciale cu dozator. În anumite combinații (Apilarnil) are efect și asupra impotenței masculine. „Ca metodă de tratament, apilarnilul înlocuiește Viagra cu succes”, adaugă apicultorul.
Lăptişorul de matcă conţine acetilcolină naturală, și tocmai degradarea acesteia este corelată cu pierderea memoriei şi cu manifestarea unor probleme cognitive cum este apariția bolii Alzheimer. “Medicina occidentală a urmărit să trateze această boală prin creşterea nivelului de acetilcolină în creierul pacientului, iar lăptișorul de matcă poate ridica nivelul acestui neurotransmiţător fără a genera efecte secundare nedorite, asociate de regulă cu medicamentele de sinteză (greață și toxicitate hepatică)”, declară medicul.