Sari la conținut

Laptele și soia, combinație miraculoasă

Consumul unei băuturi compuse din lapte și soia după o activitate fizică este benefic pentru sănătatea mușchilor.

Cercetători de la Universitatea Texas au făcut un test pe sportivi amatori cu vârste cuprinse între 19 și 30 de ani. Testele s-au desfășurat în două etape, participanții primind proteine din lactoser (extrase din lapte) sau un amestec de lapte și soia (25% proteine din soia, 50% caseină — proteină din lapte — și 25% proteine din lactoser). S-au efectuat biopsii musculare înainte de activitatea fizică și la cinci ore după. Între cele două momente, sportivii au consumat una din cele două băuturi.

Rezultatul a arătat că amestecul lapte-soia are un dublu avantaj: prelungește biodisponibilitatea aminoacizilor (furnizați de proteine) necesari creșterii musculare și, în același timp, frânează degradarea proteinelor din mușchi, lucru care favorizează recuperarea lui.

Autorii studiului consideră că acest demers — combinarea proteinelor animale cu cele vegetale — poate fi o strategie eficientă pentru cei aflați în căutarea unor soluții simple care să le favorizeze sănătatea musculară.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel