Sari la conținut

Laptele este iubire. Expoziţie cu mămici alăptând „Din dragoste pentru cei mici” la Spitalul Filantropia

Spitalul Filantropia a încheiat cu fast Săptămâna mondială a alăptării cu un workshop pro-alăptare şi prin vernisarea unei expoziţii fotografice despre alăptare.

Fotografa Cristina Nichituş Roncea a dăruit Spitalului Filantropia 50 de fotografii din cadrul proiectului „Alăptarea e Iubire”, pentru expoziţia manifestării, intitulată „Din dragoste pentru cei mici”. Evenimentul a fost realizat cu ajutorul Asociatiei Consultanţilor în Alăptare din România, al Asociației Unu și Unu şi al Photography Studio – Kids & Family, iar invitatul surpriză care şi-a împărtășit experiența sa în privința alăptării a fost prezentatoarea TV Ioana Maria Moldovan.

Expoziţia de fotografii cu mămici alăptând în portul naţional, realizate la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, devine permanentă pe simezele Spitalului Clinic de Obstetrica-Ginecologie Filantropia Bucuresti, pentru a servi drept exemplu tinerelor mame. Conform studiilor internaţionale, sporeşte chiar şi inteligenţa copiilor.

Recomandările Organizației Mondiale a Sănătății în ceea ce privește alăptarea prevăd hrănirea exclusivă a copiilor cu lapte matern de la naștere și până la vârsta de 6 luni. România are încă un procent mic de mame care ajung să îndeplinească această recomandare. Din păcate, cea mai mare barieră în creșterea acestui procent o reprezintă tocmai lipsa educației în alăptare a mamelor.

Creșterea ratei alăptării în România depinde în cea mai mare măsură de educația mamelor. Laptele matern nu este numai un furnizor de bunăstare pentru copil, dar și cel mai semnificativ gest de dragoste.

Vă prezentăm și noi câteva dintre minunatele fotografii cu mame care alăptează realizate de fotografa Cristina Nichituş Roncea.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel