Din cuprinsul articolului
La Mulţi Ani de Sfântul Alexandru! 30 august este zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși, care îl prăznuiesc pe Sfântul Alexandru, căruia i se mai spune și Ocrotitorul Omenirii.
În această zi, milioane de români îşi sărbătoresc ziua de nume, Alexandru şi Alexandra fiind printre cele mai întâlnite nume în ţara noastră.
Prăznuirea Sfântului Alexandru este de mare importanţă în ţara noastră, mai ales că mulţi români îşi sărbătoresc onomastica şi în onoarea celui care a dat acest nume, respectiv Sfântul Alexandru, episcop în Constantinopol în timpul împăratului Constantin cel Mare (313 – 337) şi un apărător neînfricat la credinţei creştine.
Numele de „Alexandru” a devenit popular datorită regelui Alexandru al III-lea al Macedoniei, supranumit și Alexandru cel Mare, iar la doar 33 de ani a fost stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată.
Se spune că cei care poartă numele de Alexandru sunt sociabili, independenți și optimiști. Sunt fire energetice, seducătoare și mereu cu zâmbetul pe buze, indiferent de situație.
Din punct de vedere etimologic, numele Alexandru provine din vechiul nume Aleksandros. Acest este compus din verbul grecesc „alexo”, care înseamnă „a apăra, a proteja, dar și „andros” – forma de genitiv a substantivului aner – bărbat.
Numele de Alexandru și Alexandra sunt printre cele mai cunoscute, atât în România, cât și în alte țări. Există mai multe derivate de la acest nume, iar pe data de 30 august, cu ocazia onomasticii, poți trimite mesaje de La mulți Ani persoanelor cu următoarele nume:
Alexandra, Alecu, Lexi, Lixandru, Lixandra, Lisandru, Lisandra, Sandru, Sandra, Alexandrin, Alexandrina, Sandrina, Sandu, Sanda, Săndel, Sănducu, Ducu, Dutu, Saşa, Alessandra, Alessandro, Alexandria, Alexandrina, Alexandro, Alexandros, Alexandr, Alexandrina, Alexie, Alexina, Alexine, Alexis, notează playtech.ro.
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…