Sari la conținut

La fiecare 6 secunde, o persoană moare din cauza acestei boli. Peste 20 de milioane de oameni sunt diagnosticați

Analize medicale
Sursa foto: arhiva Doctorul zilei
Analize medicale obligatorii dupa 60 de ani

Asociația Europeană pentru Studiul Diabetului estimează că la nivel european există aproximativ 22 milioane de persoane nediagnosticate și că, la fiecare 6 secunde, cineva moare din cauza complicațiilor cauzate de diabet. Nici perspectiva pe termen lung nu este încurajatoare: numărul cazurilor de diabet ar putea ajunge până în 2045 la 81 de milioane.

România se înscrie în trendul european: una din 10 persoane este diagnosticată cu o formă de diabet, 11,6% dintre persoanele diagnosticate fiind internate cel puțin o dată pe an pentru complicații cauzate de această boală. Îngrijorător este și faptul că există un nivel scăzut de informare și educare al persoanelor cu diabet zaharat: atât persoanele cu diabet cât și persoanele fără diabet nu percep gravitatea bolii la nivelul impactului real pe care aceasta îl are asupra stării de sănătate.

Vestea bună este că, spre deosebire de alte boli cronice grave, nivelul de informare și educare asupra diabetului poate contribui direct și în mare măsură atât la prevenirea apariției afecțiunii, cât și la obținerea rezultatului terapeutic dorit. Pe lângă tratamentul medicamentos, există un ecosistem mult mai amplu de determinări, a cărui funcționare corectă ar putea scădea incidența sau, după caz, gravitatea bolii și a complicațiilor asociate.

FORUMUL ROMÂN DE DIABET, lansat astăzi, 9 aprile 2019, este o platformă de colaborare care reunește asociații de pacienți, autorități din mai multe domenii, societăți medicale și reprezentanți ai producătorilor de medicamente ce își propune să creeze un cadru de colaborare care să schimbe perspectiva asupra diabetului, militând pentru dezvoltarea integrată și multidisciplinară a politicilor publice din domeniu. Diabetul poate fi combătut printr-o viziune complexă și îndrăzneață, care include măsuri imediate în domeniul educației populației, prevenției, depistării timpurii și managementului integrat al pacienților. Doar dintr-o asemenea perspectivă, universul diabetului poate fi cu adevărat gestionat. Depinde numai de noi.

„Asigurarea celei mai bune îngrijiri pentru persoanele cu diabet din România trebuie să fie prioritatea centrală pentru medicii implicați în managementul diabetului zaharat. În acest sens, colaborarea cu autoritățile din sănătate, dar și cu celelalte instituții și entități reprezentative din domeniu, reprezintă un capitol fundamental pentru Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, care va fi întotdeauna alături de persoanele cu diabet, inițiind demersuri ce au drept scop îmbunătățirea politicilor de sănătate realizate în sfera diabetului zaharat. Lansarea Forumului Român de Diabet reprezintă un pas înainte în lupta împotriva diabetului în România, luptă care necesită eforturi concentrate din partea tuturor factorilor implicați pentru reducerea impactului bolii în populația din țara noastră, unde prevalența afecțiunii depășește media europeană”, a declarat Prof. Univ. Dr. Romulus Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și inițiator al demersului.

„Îmbunătățirea continuă a îngrijirii persoanei cu diabet trebuie să reprezinte obiectivul nostru în fiecare moment. În ultimii ani s-au realizat pași importanți spre creșterea calității îngrijirii persoanelor cu diabet, de menționat programul de insulinoterapie cu pompe de insulină și sistemele de monitorizare continuă a glicemiei, pentru persoanele cu diabet zaharat tip 1. Dar mai sunt încă multe de făcut, inclusiv în diabetul zaharat tip 2, care reprezintă majoritatea cazurilor și care se asociază cu multiple complicații invalidante. Complexitatea acestei patologii metabolice, a diabetului zaharat, necesită o abordare multifactorială și în acest sens, prevenția și depistarea precoce a diabetului, educația terapeutică a persoanelor cu diabet, prevenția complicațiilor, sunt obiective cruciale ce trebuie cuprinse într-un program național de diabet. Constituirea Forumului Național de Diabet reprezintă un demers important care își propune să arate că atunci când vorbim despre diabet, trebuie să vorbim despre o singură voce, o voce a responsabilității, conform conceptului de bază al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice <<Împreună suntem mai puternici!>>.”, a declarat Prof. Univ. Dr. Gabriela Roman, președinte al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Sorin Iancu, Coordonator Grup de lucru Diabet din cadrul ARPIM a declarat: „Astăzi am pus bazele unei colaborări pe termen lung, pe care dorim să o dezvoltăm în perioada următoare, alături de toți cei prezenți – comunitatea medicala, autorități din diverse domenii, parlamentari, asociații de pacienți și industrie. Este un prim pas în care credem ca industrie și ca oameni și suntem convinși că, împreună, vom identifica și dezvolta acele acțiuni integrate pentru diminuarea incidenței diabetului și gestionarea eficientă a acestuia.”

„Persoana cu diabet trebuie să beneficieze de o îngrijire complexă, plecând de la medicul diabetolog, dar și cu o abordare multidisciplinară, deoarece putem vorbi atât de prevenția, cât și de posibila existență a unor afecțiuni asociate sau complicații. De asemenea, existența educatorului în diabet este extrem de importantă în echipa care îngrijește persoana cu diabet. În legătură cu problematica diabetului, este important să existe politici de sănătate coerente, aliniate ghidurilor și standardelor de îngrijire internaționale”, a afirmat Maria Mesaroș, Președinte al Federației Asociațiilor Române de Diabet.

„În contextul unui management integrat al diabetului zaharat, educația persoanei cu diabet este o componentă esențială pentru un control eficient al bolii, prin care complicațiile asociate acesteia să fie prevenite, respectiv impactul asupra calității vieții să fie cât mai redus. Educatorul în diabet are un rol de bază în ecuație, de aceea este foarte important ca acesta să facă parte din echipa multidisciplinară de îngrijire a persoanei cu diabet”, a declarat Conf. Univ. Dr. Cornelia Bala, președinte al Asociației Române de Educație în Diabet.

Prof. John Nolan, Directorul Executiv al Forumului European de Diabet a declarat cu ocazia lansării Forumului Român de Diabet: „Peste 60 de milioane de persoane din Europa suferă de diabet, un număr care echivalează cu populația uneia dintre cele mai mari țări din Europa. Felicit România pentru că este prima țară din Europa care lansează un Forum Național de Diabet, ca răspuns la apelul deschis lansat de Forumul European de Diabet. În pofida multor progrese în domeniul cercetării și al tehnologiei în ceea ce privește diabetul, rezultatele clinice rămân slabe. Diabetul continuă să provoace suferințe importante și mortalitate prematură la costuri enorme pentru societate. Numai prin alinierea numeroșilor actori implicați în comunitatea diabetului și prin stabilirea unor priorități strategice va fi posibilă obținerea sprijinului politic și public și îmbunătățirea rezultatelor clinice.”

Constituit în urma apelului deschis lansat de către Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) – Grupul de lucru Diabet, FORUMUL ROMÂN DE DIABET este o platformă de colaborare care reunește asociații de pacienți, autorități din mai multe domenii, societăți medicale și reprezentanți ai producătorilor de medicamente. FORUMUL ROMÂN DE DIABET are ca obiectiv creșterea nivelului de educație și conștientizare cu privire la diabet, prevenția și îmbunătățirea managementului integrat al persoanelor cu diabet.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel