Sari la conținut

La doar 49 de ani, îndrăgitul prezentator TV a anunțat că suferă de cancer în stadiu terminal și mai are puțin de trăit, doar câteva luni i-au prezis medicii. „Copiii mei sunt atât de mici că nici nu-și vor aminti de mine”

Jonnie Irwin din A Place In The Sun a oferit o actualizare sfâșietoare pe fondul tragicii sale lupte împotriva cancerului.

Prezentatorul, în vârstă de 49 de ani, i  s-au dat doar șase luni de trăit când a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în stadiul patru, care s-a extins la creier, în august 2020, și și-a împărtășit public prognosticul în decembrie.

În timpul unui interviu pentru The Sun, Jonnie a spus deschis: „Sunt slab acum, fragil și memoria mea este teribilă… dar încă sunt aici”.

Jonnie, care și-a sărbătorit 50 de ani la începutul acestei săptămâni, a explicat apoi: „Am încercat să joc fotbal cu Rex (unul din copiii lui( zilele trecute și am stat în poartă și nu m-am putut apropia de minge. A fost atât de frustrant.

Am fost o fire foarte sportivă și, dintr-o dată, parcă era prima dată când încercam să joc fotbal. M-am simțit ca un bunic.”

Jonnie locuiește cu soția sa Jessica, în vârstă de 40 de ani, și cu cei trei copii ai lor – fiul Rex, în trei ani și gemenii Rafa și Cormac, doi, în Hertfordshire.

În timpul interviului, Jess și-a amintit momentul în care Jonnie a venit acasă și i-a spus despre diagnosticul său terminal: „Nu s-a putut opri să-și ceară scuze. A continuat să spună „îmi pare rău” iar și iar și eu i-am tot spus că nu a fost vina lui.

Ea a adăugat: „Cred că încă sunt în negare despre multe, dacă sunt sinceră”.

Tatăl a trei copii a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în 2020 și i s-au dat doar câteva luni de viață.

Prezentatorul TV a decis inițial să-și păstreze boala în privat, dar apoi s-a decis să vorbească public despre acest lucru.

Jonnie a vorbit recent despre starea lui, spunând că încearcă să-și facă cât mai multe amintiri cu soția sa Jessica și cei trei fii ai lor.

Jonnie a spus că intenționează să înregistreze mesaje video, astfel încât să poată vorbi în continuare cu iubita lui soție și cu cei trei copii după ce acesta va muri.

„Încerc să rămân pozitiv și atitudinea mea este că trăiesc cu cancer, nu că mor din cauza lui. (…) Acum vreau să-mi fac planuri. Vreau să-mi creez amintiri și să surprind aceste momente alături de familie, pentru că realitatea este că băieții mei vor crește fără să-și cunoască tatăl și asta îmi rupe inima”, a mărturisit Jonnie Irwin.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel