Sari la conținut

La Constanța se construiește prima plajă din Europa pentru persoanele cu dizabilități

În doar 10 zile de la demararea campaniei de strângere de fonduri pentru prima plajă din Europa dedicată persoanelor cu dizabilităţi, care va fi construită pe plaja din Constanţa (Faleză Nord), s-au strâns 15% din bugetul total de 100.000 de Euro. În campania de strângere de fonduri s-a alăturat şi Asociaţia “Salvează o inimă”, iar persoanele interesate pot susţine proiectul pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/proiectul-beach-happiness/.
Parcul terapeutic, întins pe 22.000 de metri pătraţi de plajă, va cuprinde două zone de șezlonguri (100 de locuri), două zone de cearșafuri (1.000 de locuri), rampe de acces speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, o scenă pentru evenimente, o grădină senzorială de relaxare, un punct de hidratare, două locuri de joacă, o zonă de stimulare auditivă și una de stimulare vizuală și tactilă, un spaţiu de terapie canină, o alee senzorială, un atelier de olărit,  scaune mobile plutitoare pentru persoanele cu dizabilități și un cort de prim ajutor.
“De când am lansat proiectul, am primit sute de telefoane şi e-mail-uri de la familii care au persoane cu dizabilităţi în grijă, şi s-au arătat extrem de încântaţi de faptul că, în sfârşit, cineva se gândeşte la ei. Îmbucurător este faptul că, în doar 10 zile, am reuşit să strângem 15% din valoarea totală a proiectului, iar perspectivele sunt pozitive. Am toată convingerea că vom reuşi să strângem, în timp util, cu aportul oamenilor minunaţi din ţara aceasta, toată suma necesară, astfel încât vara anului 2018 să ne găsească pe prima plajă din Europa dedicată persoanelor cu handicap. Reamintim de fiecare dată că, în România, aproximativ 1 milion de oameni au o dizabilitate, iar nevoia unui parc terapeutic dedicat lor este imperios necesară.
Parcul terapeutic va fi, în realitate, un centru terapeutic extins direct pe plajă, unde vor putea fi oferite gratuit familiilor venite la mare, activităţi care au ca scop principal îmbunătăţirea motricităţii generale şi a abilităţilor de comunicare. Organizatorii proiectului estimează că în vara anului următor, atunci când proiectul va fi gata, peste 100.000 de persoane vor beneficia de această zonă specială, iar în funcţie de evenimentele cultural-artistice, care vor fi organizate pe timpul serii, numărul se poate chiar dubla.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel