Categories: Ştiri sănătate

La ce vârstă apar primele semne ale îmbătrânirii?

Primele semne de îmbătrânire pot fi detectate în jurul vârstei de 25 de ani, relevă o cercetare americană publicată luni în revista Proceedings of the National Academy of Sciences pe baza studierii metabolismului unui grup format din 954 de persoane născute în Noua Zeelandă în anii 1972 – 1973, informează AFP.

Ei au studiat sănătatea subiecților la vârstele de 26, 32 și 38 de ani fiind analizată starea rinichilor, ficatului, plămânilor, dinților, vaselor de sânge, metabolismului și sistemului imunitar.

Cu 18 seturi de date diferite pentru măsurarea stării de sănătate și a nivelului de îmbătrânire, cercetătorii au stabilit o ‘vârstă biologică” pentru fiecare participant, la împlinirea vârstei cronologice de 38 de ani. La aceeași vârstă, unii membri ai grupului studiat aveau un nivel de îmbătrânire biologică corespunzător unei persoane sub 30 de ani, iar alții ‘se apropiau’ de 60 de ani.

Concentrându-se asupra celor aflați într-un proces de îmbătrânire rapidă, ei au găsit semne ale îmbătrânirii și deteriorării curând după vârsta de 26 de ani, respectiv vârsta cea mai timpurie la care au fost colectate datele pentru acest studiu.

Cercetătorii au explicat că acești oameni aveau un proces de îmbătrânire biologică într-un ritm de trei ani într-unul singur, în timp ce cei mai mulți dintre membrii grupului îmbătrâneau, așa cum era de așteptat, cu un an biologic într-un an calendaristic sau chiar mai puțin.

De asemenea, cei cu corpul îmbătrânit mai rapid au avut rezultate mai slabe la testele la care sunt supuse în general persoanele de peste 60 de ani, cum sunt cele de echilibru, coordonare și soluționare a problemelor, se arată în acest studiu.

Constatările dau speranța că medicina ar putea să încetinească procesele de îmbătrânire și să ofere oamenilor mai mulți ani de activitate, spune Terrie Moffitt, autorul principal al studiului, profesor de psihologie și științe neurologice la Duke University.

De asemenea, autorii cred că acest tip de studiu deschide calea spre o mai bună înțelegere a îmbătrânirii, de la vârste cât mai tinere astfel încât să existe timp pentru a acționa pentru prevenirea anumitor boli.

Studii anterioare au arătat că aspectul genetic contribuie cu până la 20 la sută la procesul de îmbătrânire, principalele cauze fiind comportamentul în materie de sănătate și problemele de mediu, notează AFP.

Recent Posts

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

55 de secunde ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

11 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

30 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

o oră ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Citeste si: