Sari la conținut

La ce trebuie să fie atenți de Sărbători cei care au un regim special de alimentație

despre Postul Paștelui

Diabeticii, persoanele care suferă de intoleranțe alimentare, afecțiuni digestive, renale, alergii sau cei care pur și simplu au adoptat un stil de viață mai sănătos pot avea o masă festivă de Sărbători la fel de bogată ca restul familiei.
În timp ce majoritatea românilor mai fac anumite excepții la masa de Sărbători, persoanele care suferă de diferite afecțiuni și au regim special de alimentație nu trebuie să își neglijeze dieta sau să se abată de la ea nici în perioada Paștelui, acest lucru având repercusiuni negative, chiar și pe termen scurt. Din fericire, chiar dacă vor respecta recomandările medicale aceștia nu vor avea un meniu mai sărăcăcios de Sărbători, atât magazinele specializate, cât și rafturile retailerilor oferind o gamă variată de produse speciale pentru diete în acestă perioadă.
“Ca în fiecare an, în perioada Paștelui încercăm să ne îmbogățim și să ne difersificăm cât mai mult stocul de produse specifice acestei Sărbători. Astfel, indiferent dacă suferă de diabet, au intoleranță la gluten, contraindicații în ceea ce privește consumul de zahăr sau pur și simplu vor să mănănce mai sănătos, clienții noștri vor putea avea la masa de Paști cozonac, pască, pâine, prăjituri și alte preparate tradiționale fără gluten sau fără adaosuri de zahăr, cât și o gamă variată de ingrediente cu ajutorul cărora își pot pregăti felurille de mâncare preferate”, a declarat Maria Martac, director general al AlimenteSpeciale.ro.
Potrivit acesteia, de Paște românii arată un interes destul de crescut pentru dulciuri, în topul vânzărilor regăsindu-se prăjiturile, ciocolata, pâinea, mixurile speciale de făină fară gluten, dulciurile fără zahăr, condimentele, îndulcitorii, fructele uscate, sucurile bio, berea fără glute, dar și produsele speciale pentru cadouri precum sunt ciocolata cu mesaj, fructele învelite în ciocolată, specialitățile gourmet, cutiile de cadouri cu fursecuri și diferite sortimente

La ce trebuie să fie atenți de Sărbători cei care au un regim special de alimentație
„Pe lângă respectarea regimului de alimentație pe care îl au în mod obișnuit, în perioada Paștelui românii trebuie să fie foarte atenți și la etichetele produselor pe care le cumpără. Astfel, deși foarte multe alimente din comerț nu conțin zahăr și sunt recomandate în alimentația diabeticilor, pot avea în conținut diferiți îndulcitori de sinteză (zaharina, aspartamul, sucraloza, sorbitolul sau manitolul) care sunt cel puțin la fel de dăunători”, a mai spus Maria Martac.
De asemenea, potrivit reprezentantei companiei, persoanele care suferă de o afecțiune medicală nu ar mai trebui să ia decizia de cumpărare după principiul prețului celui mai mic. În ciuda faptului că produsele dietetice sunt, în general, mai scumpe față de alimentele obișnuite, adoptarea unui regim alimentar corespunzător este cu mult mai puțin costisitor decât un tratament medicamentos ulterior, odată cu acesta eliminându-se automat risipa și alte non-alimente pe care le cumpărăm în mod obișnuit.
Un alt aspect care nu trebuie neglijat de cei care au un anumit regim alimentar în perioada Sărbătorilor este legat și de evitarea excesele de mâncare și a combinațiilor mai neobișnuite, consumarea unei porții cu mult mai mari sau mai diversificată decât cea din timpul dietei putând duce la diverse dezechilibre și dereglări ale organismului.
În plus, pentru a-și putea menține o stare de sănătate cât mai bună sunt indicate și plimbările în aer liber, mișcarea și consumul a cât mai multe verdețuri.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel