Sari la conținut

La ce să fiţi atenţi când cumpăraţi carne de miel, peşte, ouă şi vin

carne de vânzare
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Galantar cu carne

Oferta bogată a comercianţilor, în apropierea Sărbătorilor Pascale, nu trebuie să vă facă să uitaţi regulile importante ce trebuie respectate la cumpărarea unui produs alimentar.

Mare atenţie la starea ambalajelor, cantităţile nete declarate de producător, modul în care sunt prezentate informaţiile de pe etichete sau preţ!

Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor recomandă să nu achiziţionaţi produse alimentare de la vânzătorii ambulanţi, deoarece riscaţi să vă puneţi sănătatea în pericol.

„Le recomand consumatorilor să cumpere numai din locuri autorizate. Produsele expuse spre vânzare pe trotuare, în portbagajele maşinilor etc., chiar dacă sunt vândute la un preţ mai mic, reprezintă un risc pentru cumpărători”, este sfatul lui Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Carne de miel cu ştampilă, ouă fără albuş tulbure

Vopseaua de ouă, carnea de miel, ouăle şi vinul sunt cele mai vândute produse din această perioadă. Specialiştii în protecţia consumatorului vă oferă câteva sfaturi pentru a fi siguri că alimentele cumpărate nu vă vor pune sănătatea în pericol.

Carne de miel. Cumpăraţi numai din măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe. Astfel, în cazul cărnii de miel, trebuie verificat la vânzător dacă are un certificat de sănătate veterinară şi dacă pe carne există ştampila care atestă controlul animalului.

În plus, carnea trebuie să fie elastică şi să nu prezinte suprafeţe lipicioase şi urât mirositoare. După ce o cumpăraţi, transportaţi- o în condiţii igienice, cât mai repede şi depozitaţi-o la temperaturi de refrigerare, respectiv 0-4 grade Celsius.

Peşte. La cumpărare, verificaţi dacă peştele proaspăt prezintă următoarele modificări: sol zi care se desprind uşor, corpul acoperit cu mucus urât mirositor, branhii de culoare cenuşie sau brună. În aceste cazuri, peştele este sigur alterat. Peştele proaspăt trebuie păstrat şi expus la comercializare în vase cu gheaţă, fiind parţial acoperit de aceasta.

Ouă. Evitaţi să cumpăraţi ouă a căror coajă este crăpată, murdară sau spartă. La spargere, ouăle nu trebuie să prezinte albuşul tulbure sau amestecat cu gălbenuşul. „Verificaţi data dura bilităţii minimale, care este înscrisă pe ambalaj, în cazul ouălor ambalate, sau pe afiş împreună cu alte informaţii precum categoria de calitate”, recomandă Cerbulescu.

Vopsea de ouă. Cumpăraţi acest produs numai din locuri autorizate, însă doar după ce aţi verificat data durabilităţii minimale. „Atenţie! La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Acestea sunt toxice şi prezintă un pericol pentru sănătate. Puteţi ajunge chiar să aveţi probleme cu ficatul”, atenţionează specialistul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi.

Produse de patiserie. Cele neambalate trebuie consumate în 24 de ore de la data fabricaţiei. „Dacă mâncaţi produse de patiserie expirate riscaţi să faceţi o intoxicaţie ce necesită şi spitalizare”, adaugă Mencinicopschi.

Vin. Nu cumpăraţi din locuri neautorizate. În plus, nu vă lăsaţi „ademeniţi” de vânzătorii din pieţe care vând produsele în recipiente PET refolosite. Este necesar să verificaţi şi etanşeitatea recipientelor. Când aceasta nu există, gustul băuturii se modifică. Vinul care prezintă depuneri nu trebuie consumat.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”. Și-a început activitatea de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”,în 2012, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel