Din cuprinsul articolului
Diabetul este una dintre afecțiunile cel mai des întâlnite la români. Însă, această boală nu este atât de simplă pe cât pare, iar evitatul zahărului nu te poate scăpa mereu de complicații
Gabriel Fereşteanu
Diabet înseamnă glicemie mare. În acelaşi timp, diabet înseamnă complicații, macrovasculare (infarct miocardic, accident vascular cerebral) şi microvasculare (afectare renală, neuropatie, retinopatie pînă la orbire), motiv pentru care este logic să judecăm că însăşi glicemia mare este cauza acestora.
Tratamentul diabetului zaharat de tip II, al cărui scop şi efect este scăderea glicemiei, ar trebui să scadă şi complicațiile. Însă, acest lucru nu se întâmplă de fiecare dată.. „Printre problemele pe care le-ar putea întâlni cei care suferă de această afecțiune se numără cele la inimă, la membrele inferioare sau în cel mai rău caz, chiar pierderea vederii. Riscul cardiovascular al diabeticilor este de 20-24%, în timp ce cel de neuropatie (senzație de amorțeală sau arsură la nivelul picioarelor, lipsa sensibilității la acest nivel) este de 6%. Riscul celorlalte complicații este de 4% pentru orbire, şi de 2% pentru dializă”, spune Prof. dr. Cristian Băicuş.
Cele mai multe studii cu aceste medicamente, indiferent cât de noi sau scumpe sunt, urmăresc doar scăderea glicemiei, nu şi prevenirea complicațiilor.„Din păcate, studiile care urmăresc efectele cu adevărat importante sunt puține (vreo 4-5, pentru diabetul de tip II). Spre surpriza generală, aceste studii nu au reuşit să demonstreze că scăderea glicemiei duce şi la evitarea substanțială a efectelor importante, complicațiile enumerate mai sus ale diabetului, ceea ce ridică serioase semne de întrebare privind rolul cauzal al glicemiei în apariția acestor complicații. Şi arată, totodată, că demonstrarea faptului că un tratament scade glicemia nu este de ajuns pentru a credita acel tratament şi pentru scăderea complicațiilor de care ne temem. Oricum, scăderea tensiunii arteriale, atunci când ea este peste 140 mmHg şi o statină pentru colesterol scad incomparabil mai mult riscul cardiovascular decât tratamentul de scădere a glicemiei”, sublinează doctorul Băicuş.
Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…
Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…
Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…
Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…