La ce complicații poate duce un cancer de prostată netratat la timp? Medic: „Avansează rapid, fără semne, iar …”

Cancerul de prostată, o cauză importantă de mortalitate la bărbat, se dezvoltă lent și de obicei asimptomatic, la nivelul zonei periferice a prostatei. În România, cancerul de prostată era al treilea cel mai frecvent cancer nou diagnosticat la bărbați, în 2018, conform estimărilor Globocan.

La fel ca în cazul oricărui alt cancer, apar mutații ale celulelor prostatice urmate de proliferări haotice ce conduc către dezvoltarea tumorilor prostatice. Factorii de risc includ: vârsta avansată, istoricul familial de cancer, obezitatea, fumatul, expunerea la agenți toxici, episoadele recurente de prostatită.

Care sunt preconcepţiile şi de ce se tem bărbaţii să meargă la specialist într-o astfel de situaţie, ne spune oncologul Ştefania Toma.

„Din nefericire, ne confruntăm cu această problemă în cabinetele noastre, şi tocmai de aceea cancerul de prostată este diagnosticat tardiv.

Aş putea să enumăr două cauze. În primul rând, lipsa informaţiilor eficiente a bărbaţilor cu privire la screening, dar şi teama pe care o au pentru metoda de diagnosticare ale cancerului”, a precizat dr. Ştefania Toma.

Screening, începând de la vârsta de 50 de ani

„Începând cu vârsta de 50 de ani, ar trebui să se efectueze un screening pentru cancerul de prostată, prin recoltarea de antigen specific prostatei, respectiv un PSA, dar şi un examen clinic prin tuşeu rectal efectuat de către medicul urolog.

Aceste testări nu durează mult şi nici nu sunt dureroase. Pacienţii pot începe acest screening prin intermediul medicului de familie, prin recomandarea de analize medicale specifice şi o primă întâlnire cu medicul urolog. Recoltarea este scurtă şi se efectuează prin examenul de sânge, iar tuşeul rectal se efectuează într-un cabinet urologic”, a spus medicul.

Cancerul de prostată este vindecabil în stadii incipiente

„În stadii incipiente, cancerul de prostată se poate vindeca şi putem vorbi despre tratamente moderne pe care le avem la dispoziţie în România. Întotdeauna, atunci când efectuăm un tratament, trebuie să ţinem cont şi de alte probleme de sănătate asociate, cum ar fi probleme cardiovasculare sau cardiace”, mai spune medicul.

Cancer de prostată

„Din nefericire, simptomele apar în stadii avansate. Cancerul de prostată poate progresa rapid de la stadiu incipient la avansat fără să existe o simptomatologie asociată. Iar când apare simptomatologia, stadiul este deja avansat, prin mărirea prostatei şi apăsarea pe uretră.

Simptomele unui cancer de prostată

Simptomatologia în cancerul de prostată poate fi absentă, atipică sau asemănătoare celei date de hiperplazia prostatică.

Simptomele cele mai frecvente sunt:

  • Poliakiuria – urinări frecvente, în cantități mici, deseori asociate cu nicturie (senzație de urinare pe parcursul nopții);
  • Dificultăți la urinare (disurie) sau ejaculare;
  • Disfuncții erectile;
  • Hematurie (prezența de sânge în urină) sau hemospermie (prezenta de sânge în spermă);
  • Scăderea presiunii jetului urinar.

„Simptomele pot fi: un jet urinar întrerupt, nevoia de urinare noaptea şi des, până la sânge în urină sau în spermă.

Se poate ajunge la complicaţii, iar cancerul poate avansa de la stadiul avansat la metastaze. Screeningul în rândul bărbaţilor începe de la vârsta de 50 de ani, iar dacă există amendamente în ceea ce priveşte istoricul medical, de la vârsta de 45 de ani”, a mai explicat dr. Toma.

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

15 minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

45 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: