Din cuprinsul articolului
Rata de imunizare a crescut în ultima perioadă, potrivit specialiștilor, mai ales în cazul persoanelor cu doza booster. Aceasta are un rol foarte important, marcând nivelul de protecție pe care l-am atins, la nivel național.
Datele prezentate de autorități sunt pozitive, având în vedere că rata de vaccinare a depășit 50% în populația adultă.
Valeriu Gheorghiță, medic și coordonator al campaniei de vaccinare anti-COVID în România, a dezvluit câteva informații importante despre evoluția imunizării.
„În acest moment sunt 337 de cabinete de vaccinare care derulează astfel de activități. La 2 februarie, erau 5.358 de copii din această grupă de vârstă – 5-11 ani, care au primit prima doză de vaccin.
Reamintesc faptul că vorbim de un număr de circa 1.200.000 de copii eligibili în momentul de față în România.
În ceea ce privește numărul de persoane vaccinate la nivel național, de la debutul campaniei de vaccinare, sunt peste 8.077.000 de persoane, iar rata de vaccinare în momentul de față în populația adultă a depășit 50%, vorbim de 50,43%.
În ceea ce privește rata de vaccinare din populația eligibilă, de acestă dată vorbim de populația eligibilă de peste 5 ani, rata de vaccinare este de aproximativ 45%. Prin introducerea acestei categorii de vârstă, a scăzut practic rata de vaccinare din populația eligibilă de la 47% la 45%, practic acum ne raportăm la circa 18,1 milioane de locuitori – populație eligibilă în România peste 5 ani.
Iar în ceea ce privește rata de vaccinare din populația totală a României este de aproximativ 42%. Este important de precizat că, pe grupe de vârstă, avem o rată de vaccinare semnificativ mai mare față de media națională și anume de circa 45% la persoanele din grupa de vârstă de la 40 până la 80 de ani, iar la grupa de vârstă peste 80 de ani, am observat o ușoară creștere a ratei de vaccinare, a ajuns la aproape 31%, ceea ce este îmbucurător”, a dezvăluit medicul Valeriu Gheorghiță, potrivit RADOR.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…