La aceşti oameni s-a descoperit o lipsă semnificativă de materie cenuşie. Ce afecţiune este responsabilă de asta

La aceşti oameni s-a descoperit o lipsă semnificativă de materie cenuşie. În lipsa unui somn odihnitor ne vom simţi obosiţi, fără vlagă, cu o capacitate de concentrare mult diminuată şi o atenţie mai scăzută.

Sforăitul în somn este afecţiune care nu trebuie neglijată.

Potrivit ultimelor studii, sindromul de apnee apare la 9% dintre femei şi la 24% dintre bărbaţi.

Mai grav este că în lipsa unui somn de calitate ne vom confrunta nu doar cu aceste neajunsuri, ci chiar cu reducerea materiei cenuşii.

La nivel cerebral se produc modificări distructive, astfel că mari candităţi de materie cenuşie vor fi reduse, ceea ce, evident, conduce la diminuarea facultăţilor mintale.

Astfel, oamenii de ştiinţă au examinat anatomia creierului unor subiecţilor, dar şi abilităţile lor mintale, inclusiv memoria, atenţia, perspicacitatea şi gândirea abstractă.

În cazul persoanelor care sforăie în somn s-a descoperit o lipsă semnificativă de materie cenuşie, în special în acele zone ale creierului responsabile de gândirea abstractă şi rezolvarea diferitelor probleme.

Testele de inteligenţă au mai arătat şi că persoanele care sforăie au abilităţi mintale mai reduse în comparaţie cu cele care nu se confruntă cu asemenea probleme.

Astfel, un control medical este absolut obligatoriu pentru a se stabili un diagnostic precis.

La Institutul „Marius Nasta”, în cadrul laboratorului de somnologie, pacientul este internat şi supravegheat. După o noapte în care acesta este monitoriozat, medicii decid care este cel mai indicat

P.S. Pentru cei care nu au aflat, a apărut Evenimentul Istoric

Recent Posts

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

3 minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

12 minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

32 de minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

o oră ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

2 ore ago

Citeste si: