Din cuprinsul articolului
Securitatea energetică a țării va crește odată cu aderarea la Alianța Solară Internațională, a declarat președintele Klaus Iohannis.
În alocuținea susținută cu acest prilej, la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, șeful statului a reafirmat angajamentul ferm al țării noastre de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, inclusiv prin utilizarea surselor regenerabile de energie.
Klaus Iohannis a mai spus că România urmărește să își extindă capacitatea de producție a energiei solare și să îmbunătățească accesul național la energia electrică solară la prețuri accesibile.
”Până în 2030, România își propune să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 GW, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile.
Cetățenii României sunt deschiși și susțin noile tehnologii de generare a electricității. Până în septembrie 2023, aproape 97.000 de prosumatori au instalat peste 1,2 GW de surse de energie distribuită, conectată la rețea, majoritate covârșitoare bazându-se pe tehnologia solară fotovoltaică.
În plus, România găzduiește la Constanța cel mai mare centru de calificare pentru locuri de muncă în domeniul energiei verzi din Europa de Sud-Est. De asemenea, intenționăm să deschidem noi centre de formare și să le punem la dispoziția cursanților din țările în curs de dezvoltare.”
Țara noastră s-a alăturat începând de astăzi Alianţei Solare Internaționale (ISA), organizație care susține exploatarea energiei solare pentru reducerea dependenței de combustibilii fosili care sunt poluanți.
Ministrul energiei, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi o delegaţie de înalţi oficiali şi experţi din domeniu, a reprezentat România în cadrul conferinţei COP-28, prilej cu care Sebastian Burduja a semnat aderarea României la Alianța Solară Internațională.
“Semnarea aderării României la ISA este un moment istoric pentru ţara noastră şi reafirmă angajamentul nostru de a contribui activ la protejarea mediului şi la combaterea schimbărilor climatice prin dezvoltarea energiei solare durabile. România se află în zona B europeană din punct de vedere al însoririi şi beneficiază de de aproximativ 210 zile însorite pe an şi are cel mai mare potenţial solar din zona de sud-est a Europei” a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
România se alătură altor 122 de state membre ale ISA, cu scopul de a contribui activ la tranziţia verde globală. Semnarea aderării la ISA reprezintă un pas important în realizarea obiectivelor Naţiunilor Unite legate de energie curată şi sustenabilă până în 2030.
Alianța Solară Internațională este o organizație care își propune să promoveze și să extindă tehnologiile pentru obținerea energiei fotovoltaice.
Scopul organizației este de a ajuta țările membre să reducă semnificativ emisiile de dioxid de carbon, prin utilizarea energiei solare.
Iar pentru acest lucru, alianța vrea ca, până în 2030, să atragă investiții de 1.000 de miliarde de dolari în soluții de energie curată și să asigure accesul, la această energie, pentru un miliard de oameni.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…