Senzaţia de oboseală, nervozitatea, greaţa, problemele de digestie, acneea, pofta de dulciuri şi alimente grase sau dificultatea de a pierde în greutate sunt semne că organismul are nevoie de detoxifiere.
Oboseala cronică poate fi rezultatul unui corp plin de toxine, mai ales dacă programul de somn este unul normal, care ar trebui să dea organismului rezistență pentru întreaga zi. Oboseala apare pentru că trupul se luptă să scape de toate toxinele. Un supliment de cafea sau de dulciuri, substituți care dau impresia de energizare doar pe moment, nu face decât să înrăutățească situația. Creșterea rapidă în greutate ar putea fi un alt semnal de alarmă pe care corpul îl trage pentru a evidenția gradul mare de toxine din corp. De fapt, luarea în greutate este influențată de hormoni, iar dacă aceștia sunt dați peste cap de toxinele din alimente, rezultă kilogramele în plus de care este atât de greu de scăpat.
Dacă apar dureri nejustificate în mușchi sau articulații, și mai ales dacă acestea se repetă în mod regulat, s-ar putea ca toxinele să fie cauza acestor neplăceri.
Procesul de detoxifiere ajută la eliminarea acestor substanţe nocive din organism, iar rezultatul constă în îmbunătăţirea tonusului general, în pierderea kilogramelor nedorite şi în recuperarea mai rapida din eventualele afecţiuni existente.
,,Sediul detoxifierilor este ficatul, uzina corpului omenesc, deci în bună măsură sănătatea lui condiţionează eficienţa detoxifierilor curente. Putem să îi stimulăm funcţionarea cu diferite tonice hepatice, ceaiuri hepatice, etc, ca şi cu o alimentaţie corespunzătoare, lipsită de alcool, săracă în lipide şi bogată în carbohidraţi şi proteine”, explică Corina Zugravu, nutriţionist.
Există o serie de alimente permise si altele interzise in dieta de detoxifiere. Interzise sunt alimente cum ar fi: produsele lactate, carnea, pestele, ouale, cofeina, sarea, zaharul si alimentele procesate.
Iată câteva reguli simple pentru un program de detoxifiere eficient:
1. Consumaţi multe fibre, inclusiv orez brun, fructe şi legume proaspete. Sfecla, ridichile, anghinarea, varza, broccoli, spirulina sunt excelente pentru detoxifiere.
2. Hidrataţi-vă cu minimum 2 litri de apă zilnic şi ceaiuri verzi, din păpădie şi brusture.
3. Vitamina C ajută organismul să producă glutation, un compus care ajută ficatul să elimine toxinele. O puteţi lua din citrice, dar şi din pastile, la sfatul medicului.
4. Practicaţi hidroterapia: faceţi un duş cu apă foarte fierbinte timp de câteva minute, apoi cu apă rece timp de 30 de secunde. După după ce aţi repetat acest lucru de 3 ori, staţi în pat o jumătate de oră.
5. Mergeţi la saună o dată pe săptămână: impurităţile sunt eliminate mult mai bine prin transpiraţie. 6 Încercaţi să urmaţi un program de o oră de exerciţii fizice, în fiecare zi.