Sari la conținut

Kate Middleton transmite un mesaj plin de emoție de Ziua mondială împotriva cancerului, însoțit de o fotografie unică realizată de fiul ei

tratament cancer kate middleton
sursa foto: ABC13
Kate Middleton

Kate Middleton, Prințesa de Wales, a marcat Ziua Mondială a Cancerului cu un mesaj plin de emoție, însoțit de o fotografie specială realizată de fiul ei, prințul Louis, în vârstă de doar 6 ani, titrează BBC. Imaginea o surprinde pe Kate în mijlocul unei păduri, cu brațele ridicate și un zâmbet larg, îndreptat spre micul fotograf.

Alături de fotografia unică, prințesa a postat un mesaj profund: „Nu uitați să hrăniți tot ceea ce se află dincolo de boală”, subliniind importanța de a privi dincolo de suferința fizică și de a cultiva o abordare echilibrată a vieții. Palatul Kensington a menționat că această fotografie reflectă dragostea Katei pentru natură și pentru momentele petrecute în aer liber. De asemenea, aceasta este prima fotografie realizată de Louis care este distribuită pe rețelele de socializare, un moment deosebit în viața familiei regale.

Prințesa Kate după o luptă grea cu cancerul

În timp ce își relua treptat îndatoririle regale, după încheierea tratamentului pentru cancer, Kate a transmis un mesaj important despre compasiune și empatie. Ea a subliniat că, pentru a construi o societate mai sănătoasă și mai fericită, este esențial să fim mai atenți și mai înțelegători unii cu alții.

Sursă foto: BBC

Într-un cuvânt înainte al unui raport publicat recent de Fundația Regală pentru Copilărie Timpurie, pe care Kate a fondat-o în 2021, prințesa a vorbit despre necesitatea de a regăsi echilibrul în viața noastră.

„Acest lucru presupune să ne examinăm în profunzime pe noi înşine, precum şi comportamentele, emoţiile şi sentimentele noastre”, a spus Kate, soţia moştenitorului tronului britanic, prinţul William.

„Înseamnă să devenim mult mai buni la a ne comporta cu compasiune şi empatie unul faţă de celălalt, astfel încât să ne apropiem şi să menţinem relaţii de durată care dau un sens vieţii noastre… În centrul tuturor acestor lucruri este nevoia de a dezvolta şi a cultiva un set de abilităţi sociale şi emoţionale pe care trebuie să le prioritizăm dacă vrem să prosperăm”.

Mesajul prințesei Kate reiterează importanța relațiilor bazate pe compasiune, un aspect esențial pentru un viitor mai luminos și mai solidar.

Ecaterina Matei

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Jurnalism. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel