Din cuprinsul articolului
Deși știe prea bine ce vine odată cu faima, Kelly Osbourne crede că anumite lucruri ar trebui să rămână private. În timp ce discuta despre recentul diagnostic de cancer al lui Kate Middleton în timpul celui mai recent episod al emisiunii „The Osbournes Podcast”, Kelly a vorbit despre lipsa de intimitate medicală în rândul celebrităților și al figurilor proeminente și a subliniat asemănările dintre Prințesa de Wales și tatăl ei, Ozzy Osbourne – care a fost diagnosticat cu boala Parkinson în 2003.
„Acest lucru aduce în discuție un aspect mai larg”, a spus Kelly după ce a refuzat să vorbească despre „teoriile dezgustătoare ale conspirației” din jurul recentei absențe a lui Middleton. „Confidențialitatea medicală, cred, este foarte, foarte importantă și toată lumea o merită. Iar eu însămi nu am impresia că tata a beneficiat vreodată de intimitatea sa medicală în tot acest timp.”
Sharon Osbourne, soția lui Ozzy Osbourne, a transmis și ea un mesaj emoționant pentru Kate Middleton, care a dezvăluit în luna martie că urmează un tratament cu chimioterapie preventivă.
Soția lui Ozzy Osbourne, care a suferit de cancer la colon în urmă cu 22 de ani, a transmis că este alături de viitoarea regină a Marii Britanii, mai ales că știe cât de dificilă este această perioadă.
”Am trecut prin cancer în 2002, așa că mă gândesc la Prințesa de Wales. Chimioterapia nu este deloc ușoară. Mi-am pierdut unghiile de la mâini, unghiile de la picioare, părul!
Mă gândesc la părul ei frumos, la corpul ei și la ce impact devastator va avea agresiva terapie asupra ei. Mă gândesc la copiii ei, pentru că atunci când le-am spus copiilor mei, era frică în ochii lor! Toți cei trei au reacționat diferit. Este o responsabilitate uriașă pentru un părinte să vadă în ce fel sunt afectați copiii după ce aud acest diagnostic”, a spus Sharon Osbourne.
Prințesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, a fost diagnosticată cu o formă de cancer, dar nu a detaliat tipul sau stadiul bolii. Ea a precizat doar că face chimioterapie preventivă acum. În luna ianuarie 2024 când a suferit intervenția chirurgicală, doctorii i-au spus că nu are cancer, însă ulterior s-a descoperit că era, de fapt, cancer.
„În ianuarie, am suferit o intervenție chirurgicală abdominală majoră la Londra și, la momentul respectiv, s-a crezut că afecțiunea mea era necanceroasă. Acest lucru a venit, desigur, ca un şoc uriaş, iar William şi cu mine am făcut tot ce am putut pentru a procesa şi gestiona acest lucru în mod privat, de dragul tinerei noastre familii”, au fost declarațiile lui Kate Middleton în video-ul emoționant, filmat la Windsor.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…