Jurnalist ieșean, efecte secundare grave după a doua doză. „Nu voi face cea de-a treia doză a vaccinului, deși acum o lună eram convins că o voi face/ Dacă nu mă operez ajung în cărucior”

Jurnalist ieșean, efecte secundare grave după a doua doză. „Nu voi face cea de-a treia doză a vaccinului, deși acum o lună eram convins că o voi face/ Dacă nu mă operez ajung în cărucior și statul îmi plătește pensie de handicap”.

Există mii de români și-au distrus sănătatea din cauza reacțiilor adverse ale vaccinului anti-covid, însă ele nu sunt raportate și înregistrate în mod oficial, susține Ionel Iloe, un jurnalist ieșean.

În vârstă de 46 de ani, bărbatul a dezvăluit că doar la o săptămână după ce i-a fost administrată a doua doză de vaccin anti-covid, a început să aibă dureri. Ulterior a primit un diagnostic cumplit: necroză bilaterală de cap femural și infarct la piciorul stâng.

În acest moment, jurnalistul este „persoană cu handicap”, dar nu poate să facă recuperări, pentru că statul român a închis clinicile de recuperare.

Jurnalist ieșean, efecte secundare grave după a doua doză. „Nu voi face cea de-a treia doză a vaccinului, deși acum o lună eram convins că o voi face”

Victimele vaccinării trebuie să-și plătească singure tratamentele costisitoare, care le dă speranța că vor putea deveni, cât de cât, funcționale.

„Eu nu voi face cea de-a treia doză a vaccinului, deși acum o lună eram convins că o voi face.

După cea de-a doua doză am făcut necroză de cap femural, o necroză bilaterală, adică la ambele picioare. Mai pe românește, vaccinul a produs o suită de tromboze la nivelul capilarelor. Pe piciorul stâng e și un infarct.

Tot pe românește, necroza asta te trimite în cârje sau în scaunul cu rotile. Devii handicapat neuro-motor. Așadar, eu sunt o persoană cu handicap.

Recuperarea necesită asistență de specialitate, dar arafații au închis clinicile.

Mă alintam, cumva, crezând că sunt singur, că sunt excepția. Prietenii care lucrează în spitale mi-au dat peste cap ideile exclusiviste. Nu, nu sunt singur, sunt mii de oameni cu probleme post-vaccin. Va răbufni și asta, sunt convins!”, a explicat Ionel Iloe.

„Dacă nu mă operez ajung în cărucior și statul îmi plătește pensie de handicap”

Ionel Iloe a explicat că investigațiile medicale și tratamentul hiperbaric la Târgu Mureș l-au costat până acum câteva mii de euro. Una dintre opțiuni era să facă o operație cu protezare, pentru care ar fi trebuit să plătească 2.500 euro, însă a ales medicina alternativă.

„Dacă nu mă operez ajung în cărucior și statul îmi plătește pensie de handicap. Ca să mă operez trebuie să plătesc eu 2.500 euro. Zona de medicină alternativă e practicată în câteva clinici private și în foarte puține spitale de stat.

Aș fi mers la stat, pentru că se reduc costurile, dar nu se poate. Cîții și arafații au blocat orice nu e urgență. Faptul că eu nu pot merge nu e o urgență. Faptul că e posibil să nu mai pot merge nu e o urgență. Așadar, a rămas doar zona privată. Sper să nu o închidă și pe aia în zilele următoare”, a mai spus Ionel Iloae.

„Există oameni care au probleme de sănătate post-vaccin și statul, ca entitate, nu te ajută să te recuperezi”

Într-o postare pe contul său de Facebook, jurnalistul din Iași a explicat că nu este antivaccinist și că este conștient de faptul că „orice medicament poate avea efecte negative”. Este nevoie, în momentul de față, mai mult ca oricând, de o „discuție serioasă și așezată despre Covid”, susține Iloae.

„Am primit multe reacții, inclusiv pe celălalt cont, după postarea anterioară. E cazul să lămuresc câteva lucruri:

1. N-oi fi eu medic, dar nici nu trebuie să fiu ca să știu că o boală contagioasă poate fi stopată de un vaccin. Așadar, vaccinurile sunt bune. Dacă eram antivaccinist, nu făceam dozele și nu-mi lăsam familia să se vaccineze.

2. Tot ca ne-medic știu că orice medicament poate avea efecte negative. Aici începe, practic, problema pe care o tot semnalez eu. Există oameni care au probleme de sănătate post-vaccin, aceste probleme nu sunt raportate ca atare (e greu să demonstrezi că de la vaccin ai făcut o necroză sau o semipareză) și statul, ca entitate, nu te ajută să te recuperezi. Mai mult, arafații au decis acum o lună și jumătate ca prin spitale să fie primiți doar pacienții covid și urgențele. S-a scris câteva zile că Arafat a închis spitalele, a ieșit marele comandant al acțiunii să spună că nu-i așa, și s-a stins scandalul.

3. Am văzut și mesaje de genul „eu am spus să nu vă vaccinați, iată, acum plătim tratamentul pentru Iloae”. Nu, nu plătiți voi nimic pentru că am fost la o clinică privată. Am plătit eu, din banii mei, și am fost ajutat financiar de câțiva prieteni. Așadar, banii voștri sunt în siguranță, sunt folosiți pentru a trata nevaccinații care au făcut covid.

„Ceea ce lipsește este o discuție serioasă și așezată despre covid. De 2 ani suntem cobaii unor arafați care reacționează mimetic și ilogic”

4. O altă temă neabordată public este cea a persoanelor care au fost tratate pentru covid și au rămas cu afecțiuni post-tratament. La Tg Mureș am întâlnit un tânăr care făcuse necroză și pe tibie și pe femur de la tratamentul administrat în spital. Din ce am înțeles, problema ar fi fost dată de cortizon.

Ei bine, statul român nu tratează necrozele (deși le produce, în acest caz), le operează. Adică taie osul și pune ceramică. Acel tânăr își plătea singur terapia barică, în ideea că se va face bine. Estimase costurile la vreo 10.000 de euro. Repet, necroza lui a apărut ca urmare a tratamentului administrat în spital iar spitalele nu tratează necrozele, merg pe protezare.

5. Ceea ce lipsește este o discuție serioasă și așezată despre covid. De 2 ani suntem cobaii unor arafați care reacționează mimetic și ilogic. Tot de 2 ani singurii vinovați suntem noi, populația, nu și autoritățile. Noi suntem acuzați că ne ucidem bunicii și părinții și ni se spune că nu e real ceea ce vedem în jurul nostru.

Trebuie să ne informăm, nu-i așa, doar din surse oficiale. Adică să luăm lumină de la arafați. Da, medicina nu e o știință exactă, virusul e încă prea puțin cunoscut, dar e al naibii de logic să închizi stadioanele și să permiți buluceala din transportul în comun!

L.E. Ca să răspund și la problema cu raportarea către agenția medicamentului sau către vreun alt for. Măi, oameni buni, eu nu sunt medic! Nu mă pricep. Logica îmi spune că astfel de raportări trebuie făcute de persoane cu solide cunoștințe medicale. Rolul meu, ca pacient, este să-mi plătesc asigurările și să merg la medic pentru a-i spune că am buba”, a scris jurnalistul ieșean pe pagina sa de Facebook.

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

8 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

38 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: