Categories: Știrile zilei

Jurnalist celebru român, accident dramatic. Starea lui este critică

Redactorul-şef adjunct al Gazetei Sporturilor, Bogdan Stamatoiu, a fost implicat, miercuri, într-un grav accident rutier produs în judeţul Ilfov, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de un stâlp de înaltă tensiune.

Accidentul a avut loc miercuri, poliţiştii oraşului Pantelimon fiind sesizaţi că, pe DJ 301, un autoturism a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune.

„La data de 6 decembrie a.c. în jurul orei 13:20, polițiștii orașului Pantelimon au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 301 din satul Tânganu, un autoturism a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri din Pantelimon, iar din primele verificări au constatat faptul că, un autoturism, în timp ce se deplasa pe DJ 301 din direcţia judeţului Călăraşi spre comuna Cernica, în zona km 9, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune, aflat pe partea dreaptă a drumului pe care circula.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorul auto, respectiv un bărbat, în vârstă de 55 de ani, care a fost transportat la spital, de către echipajul medical sosit la faţa locului, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a transmis IPJ Ilfov.

Sursă foto: Observator News

Poliţiştii rutieri din Pantelimon au deschis un dosar penal în care fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Deocamdată, nu se cunosc cauzele producerii accidentului.

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

21 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

50 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: