În cadrul campaniei de testare pentru hepatitele virale B și C derulată în județul Mehedinți în perioada mai-noiembrie 2022 prin programul LIVE(RO)2-SUD au fost testate 16.306 de persoane, dintre care 338 au fost depistate pozitiv la infecția cu virusurile hepatitice B sau C, prevalența generală fiind de 2,07% raportată la numărul persoanelor înscrise în screening.
Din totalul persoanelor testate, 217 au fost depistate având infecția cu virus hepatitic B și 121 infecția cu virusul hepatitic C.
Programul de screening este unul pilot, derulat prin proiectul LIVERO 2 SUD, implementat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Campania și-a atins un obiectiv major, acela de a ajunge la persoanele din medii defavorizate și din mediul rural, acestea reprezentând 80% din totalul celor testate. Un rol important l-a avut implicarea medicilor de familie din județ, aceștia au dovedit interes pentru programul de screening, pentru realizarea acțiunii de prevenție, cea fără de care nu putem vorbi despre o comunitate sănătoasă și puternică sau despre un viitor mai bun pentru noi toți.
Dintre pacienții depistați, două treimi au beneficiat de investigații medicale de specialitate și analize medicale în cadrul Centrului de Prevenție înființat prin proiect la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova cu suportul echipei de gastroenterologi coordonata de domnul profesor Ion Rogoveanu.
Pentru a se oferi o șansă tuturor pacienților depistați în proiect să-și continue investigatiile, o echipa formata din cadre medicale (gastroenterologi si asistenti medicali) si personal auxiliar din cadrul Institutului Clinic Fundeni și al Spitalului Municipal Universitar de Urgență Bucuresti au ieșit pentru cateva zile din spital alături de Caravana de Stadializare. Caravana a fost posibila si prin implicarea medicilor de familie din proiect, a autorităților publice locale și a echipei partenerului oficial al Proiectului, Asociatia Romana Anti-SIDA (ARAS).
Din cele 16.306 persoane testate, 11.610 au domiciliul în mediul rural. Dintre aceștia, au fost depistați pozitiv 172 cu virus hepatitic B și 94 cu virusul hepatitic C. Din mediul urban au fost testate 4.358 de persoane, dintre care au fost depistate 43 având infecția cu virus hepatitic B și 28 cu virus hepatitic C, prevalența în mediul urban fiind de 1,58%, mai mica decat in mediul rural unde a fost de semnificativ mai mare 2.24%, potrivit informatiadeseverin.eu
Raportat la populația testată se observă că, în randul femeilor prevalența este destul de apropiată în ceea ce privește atât infectia cu virus hepatitic B (1,14%), cât și infectia cu virus hepatitic C (0,96%). În ceea ce privește bărbații, prevalența la infecția cu virusul hepatitic B este semnificativ mai mare față de infecția cu virus hepatitic C, respectiv 1.58% fata de 0.43%.
La modul general, diferența se observă pe categorii de vârstă. La segmentul de vârstă 25-54 de ani se înregistrează o prevalență de 1.80% la infecția cu virus hepatitic B, față de doar 0.22% la infecția cu virus hepatitic C. Pe de altă parte, în segmentul de vârstă de peste 54 de ani se observă o prevalență destul de apropiata în ceea ce privește infecția cu virusul hepatitic B (1,02%) și infecția cu virus hepatitic C (1,26).
La populația testată sub 25 de ani vorbim de o prevalența generală scăzută, din cele 863 de persoane testate au fost depistate patru persoane cu infecția virala B rezultand o prevalenta de 0,46%. Atragem încă o dată atenția privind importanța vaccinării nou-născuților împotriva infectiei cu virusul hepatitic B, vaccinarea fiind introdusă în programul național de vaccinare încă din anul 1995, precum și a măsurilor corecte de profilaxie pentru prevenția infecției cu virusurile hepatitice B și C de la mama la făt.
Campania de testare din județul Mehedinți a fost lansată în luna mai 2022 și s-a încheiat la 30 noiembrie 2022, derulandu-se prin intermediul celor 34 de cabinete de medicină de familie afiliate.
Toate datele obținute în cadrul programului de testare sunt introduse în primul Registru Național de Hepatite (Sistemul Electronic de Evidență a Screening-ului) care are deja în evidență peste 220.000 de persoane, în urma derulării proiectelor LIVE(RO)2-SUD și LIVE(RO)2-EST.
Prin proiectul LIVE(RO)2-SUD: Program regional de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C” se va realiza screening populațional în două regiuni de dezvoltare, mai precis Sud-Vest Oltenia și Sud-Muntenia. Programul de screening se va derula etapizat, pe perioada 2021-2023 în toate cele 12 aparținând celor două regiuni de dezvoltare: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea.
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…