Sari la conținut

Judecător și procuror amenințați cu moartea de medic: „…sfârșiți ca…”

Un medic amenință cu moartea: „Domnule procuror și doamna judecător, dacă vă atingeți de medicii din Sighișoara sfârșiți ca domnul din Arad!”

Un medic din Sighișoara i-a amenințat cu moartea pe judecătorul care a autorizat perchezițiile în dosarul de corupție care îl viza pe soțul acesteia, Dinu Onigaș, șeful Secției Pneumologie de la Spitalul Municipal Sighișoara și pe procurorul care se ocupă de caz.

Amenințarea medicului Elisabeta Onigaș este cât se poate de clară: „Domnule procuror și doamna judecător, dacă vă atingeți de medicii din Sighișoara sfârșiți ca domnul din Arad!”.

Prin această amenințare, pe care a scris-o personal, Elisabeta Onigaș face referire la celebrul caz al afaceristului arădean care a murit într-un atentat cu bombă în luna mai 2021.

Scrisoarea cu amenințarea a fost pusă de femeie într-un plic pe care l-a timbrat și l-a trimis la adresa Tribunalului Mureș, pe numele destinatarului. Plicul a fost introdus în cutia poștală din fața oficiului, fără adresa sau numele expeditorului.

Mesajul de amenințare a ajuns câteva zile mai târziu exact la destinatar, iar judecătorul amenințat cu moartea a considerat că expeditorul poate fi acuzat de ultraj judiciar, motiv pentru care a făcut plângere la poliție, notează ziare.com.

Cum a fost identificată expeditoarea scrisorii de amenințare

Autoarea a fost identificată fără probleme. Doctorița nu a realizat că a lăsat mult prea multe urme pe plic, de la amprente până la ADN (folosise limba pentru a umezi lipiciul de pe spatele timbrului poștal), în plus, legătura cu lotul de medici corupți era mai mult decât evidentă.

În instanță, doctorița Onigaș a menționat că nu intenționa să își pună în practică amenințările și nu credea că plicul va ajunge la persoana vătămată.

Pe lângă pedeapsa de 3 ani de închisoare, cu suspendare, doctoriței i s-a interzis să se apropie de judecătorul amenințat sau să ia legătura cu el prin orice mod, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare pe o perioadă de trei ani.

În plus, a fost obligată la muncă în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Sighișoara.

Soțul acesteia, Dinu Onigaș era anchetat într-un dosar de corupție alături de mai mulți colegi, dar și de funcționari publici, acuzați că au primit mită (bani și bijuterii scumpe) pentru a facilita menţinerea în plată a pensiilor de invaliditate, mai notează ziare.com

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel