Din cuprinsul articolului
Jennifer Aniston le-a spus ADIO prietenilor nevaccinați: „Nu voi fi internată într-un spital și nici nu voi muri”.
După ce faimoasa actriță Jennifer Aniston a declarat public că a luat decizia de a nu se mai întâlni cu prietenii ei care refuză să se vaccineze anti-covid, fanii săi au asaltat-o cu întrebări legate de acest subiect.
Îndrăgita actriță, cunoscută publicului larg din serialul „Friends” (”Prietenii tăi”) a declarat, în urmă cu câteva zile, că a „pierdut câteva persoane din rutina săptămânală care au refuzat (să se vaccineze, n.e.) sau nu au dezvăluit acest lucru” dacă au fost vaccinate anti-covid.
Jennifer Aniston le-a spus ADIO prietenilor nevaccinați
„Tocmai am pierdut câteva persoane din rutina mea săptămânală care au refuzat să se vaccineze sau care nu au vrut să spună şi asta este regretabil. Cred că este obligaţia ta morala şi profesională să informezi oamenii în legătură cu acest lucru, pentru că nu suntem cu toţii informaţi în legătură cu statutul tău vaccinal sau testaţi anti-COVID-19 în fiecare zi.
E o chestiune complicată, deoarece toţi oamenii au dreptul la o opinie. Dar multe dintre opinii nu se bazează pe nimic altceva decât pe frică sau pe propagandă”, a spus Jennifer Aniston.
„Nu voi fi internată într-un spital și nici nu voi muri”
Aniston a făcut remarcă pentru In Style și aproape imediat oamenii de pe rețelele de socializare și-au oferit opiniile. Actriţa a distribuit aceste declaraţii în secţiunea Stories a contului ei de Instagram, ce permite utilizatorilor să publice fotografii, videoclipuri şi mesaje, care pot fi consultate doar pentru 24 de ore.
Potrivit CNN, Aniston a postat comentariul unei persoane pe care scria „Dar dacă este vaccinată, ea este protejată, corect? De ce s-ar teme de persoanele nevaccinate din jurul ei?”
„Pentru că dacă aveți varianta, tot puteți să mi-o dați. S-ar putea să mă îmbolnăvesc ușor, dar nu voi fi internată într-un spital și nici nu voi muri. Dar pot să-l dau cuiva care nu are vaccinul și a cărui sănătate este compromisă (sau are o afecțiune existentă anterior) – și, prin urmare, aș pune viața lor în pericol. De aceea îmi fac griji”, a răspuns actrița. „Trebuie să ne pese de mai mult decât de noi înșine”, a adăugat aceasta.
Covid-19 poate fi transmis în continuare celor care au fost vaccinați, dar vaccinul protejează împotriva rănirilor grave sau a decesului. Anul trecut, Aniston a provocat reacții adverse după ce a împărtășit un ornament de Crăciun pe care scria „Prima noastră pandemie 2020”. Fanii i-au reproșat atunci că vorbește cu prea mare lejeritate de acest subiect, „ca și cum, în viitor, vom avea parte de alte pandemii”.