Din cuprinsul articolului
Izvorul Tămăduirii cade în acest an pe data de 21 Aprilie și este una dintre cele mai importante sărbători închinate Maicii Domnului.
Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul Constantinopolului. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului:
„Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”, potrivit crestinortodox.ro
Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, iar în fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie şi se face sfinţirea apei, care se mai numeşte şi agheasmă mică.
Femeile NU trebuie să spele, să calce sau să croiască îmbrăcăminte, pentru că se spune că lucrul făcut în ziua sfântă nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.
Oamenii NU au voie să se certe şi nici să îl pomenească pe necuratul.
Nu se dă nimic cu împrumut de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, ca să nu se lege farmecele de tine.
La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, este interzis să se facă treburi casnice sau să se lucreze la câmp.
Nu se bea aghiasma pe stomacul plin. Aghiasma Mică se consumă dimineaţa pe nemâncate.
În tradiţia populară, se crede că bolnavii care respectă ritualul şi beau apă sfinţită din ziua praznicului dimineaţa, înainte de micul dejun, se pun pe picioare.
Se mai spune în popor că apele sunt mai zgomotoase şi mai zbuciumate de Izvorul Tămăduirii. De aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă.
În ziua de Izvorul Tămăduirii, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca ele să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la muncile agricole. Se stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului şi grădinile şi livezile, pentru a fi un an rodnic. Totodată, oamenii cred că acest ritual protejează recoltele de distrugerile provocate de grindină.
Tot printre cei care cred în superstiţii, se spune că dacă cineva are curajul să lase, în ziua de Izvorul Tămăduirii o cană ori un vas cu apă sub un nuc sau un soc, şi găseşte mai târziu pământ la fundul acelui vas, însemnă că nu mai are multe zile de trăit.
În tradiția populară se spune că este bine să dai de pomană alimente și băuturi, precum pâine, colaci, miere, vin sau apă, în semn de recunoștință și mulțumire pentru darul tămăduirii și al vieții, potrivit WowBiz.
De asemenea, pe lângă pomană este recomandat să faci fapte bune, cum ar fi să ajuți pe cei aflați în nevoie sau să donezi pentru cauze caritabile.
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…