Iuliu Barasch – fondatorul primului spital pentru copii din București și îndrumătorul spre modernizare a medicinii românești. Medicina de pionierat în Țara Românească

Deşi străin, Dr. Iulius Barasch vine în Ţara Românească, unde, printr-o activitate prodigioasă, în scurta sa viaţă, a deschis noi perspective societăţii româneşti din cea de-a 2-a jumătate a sec. XIX, prin opera sa de popularizare a ştiinţelor naturale şi educativ sanitară.

A fost publicist şi profesor de ştiinţe naturale (botanică, zoologie etc.) la mai multe instituţii de învăţământ (printre care Şcoala de medicină şi farmacie, al cărei director era Carol Davila) şi, nu în ultimul rând, a fondat primul spital pentru copii din Bucureşti.

Scurta poveste de viață a Dr. Iulius Barasch

Dr. Iulius Barasch, pe numele său adevărat Iehuda ben Mordechai (Iehuda, fiul lui Mordechai), s‑a născut la 17 iulie 1815 într‑o familie de evrei hasidici, la Brody, aproape de Poceaev, în provincia Galiţia, Austro‑Ungaria (Ucraina de azi).

Bunicul său a fost rabin, iar tatăl, Mordechai, era negustor.

Îşi începe studiile în oraşul natal, fiind pregătit să devină rabin. Se căsătoreşte la voinţa tatălui, la 17 ani, cu Lea, născută Landau, din Pesta, care trăia în Tysmenitz (Austro‑Ungaria, Ucraina). O perioadă, locuieşte în casa socrilor. Se apropie de hasidism, învaţă filozofia, ştiinţele fizice şi matematice, astronomia, avându‑l ca profesor pe Mendel Hirsch Pineles. După moartea socrilor, Barasch abandonează hasidismul.

Se dedică o scurtă perioadă comerţului şi ajunge astfel, împreună cu un asociat mai versat, la Iaşi, pentru a cumpăra piei de animale. Nepriceperea îl face să irosească o mare sumă de bani, ceea ce îl va determina să se întoarcă la soţie.

În 1836, la 21 de ani, pleacă spre Lipsca (Leipzig), unde se va înscrie la Facultatea de Filozofie. Se răzgândeşte de a mai ajunge rabin, fiind mai ataşat de filozofie şi ştiinţele sociale. Se pare că a urmat în paralel şi Medicina în acest oraş.

La insistenţa părinţilor, mai ales ale tatălui, tânărul Iehuda intră la Facultatea de Medicină din Berlin, de unde obţine titlul de doctor în medicină şi chirurgie, în 1841, cu teza „Synopsis impetiginum seu conspectus omnium morborum cutis chronicorum“, un sinopsis al bolilor cutanate cronice de diverse naturi, lucrare condusă de profesorul Schönlein.

Spera să ajungă să profeseze medicina în Belgia, dar până la urmă optează pentru Olanda. Rudele îl conving să renunţe şi la Amsterdam şi‑l îndrumă spre Iaşi, unde este respins de comisia medicală condusă de Emanuel Frankel, originar tot din Brody, ajuns membru în comitetul sanitar al Moldovei.

După un periplu prin Galaţi, ajunge, în cele din urmă, în Bucureşti, descinde la Hanul cu Tei, unde încearcă să deschidă un mic cabinet de spiţerie, de oculist. Din lipsa unei clientele potrivite, este nevoit să renunţe.

Va ajunge, în cele din urmă, în disperare de cauză, să ceară o audienţă la principele Barbu Ştirbei. Acesta îl va aprecia în mod deosebit. Medicul acestuia, dr. Mayer, evreu creştinat, îi propune lui Barasch să se creştineze pentru a avea şansa de a accede la funcţii mai de vază în Principat, lucru pe care Barasch l‑a refuzat. Totuşi, farmecul personal şi cunoştinţele profesionale au avut sorţi de izbândă în ochii lui Barbu Ştirbei şi acesta îi permite până la urmă să profeseze  (Referință: Petrescu A, Petrescu Dr. Iuliu Barasch (1815–1863), primul profesor de ştiinţele naturii în Ţara Românească. Studii şi Comunicări/DIS 2015;8:251‑256).

În anul 1842 Barasch a dat un anunţ‑reclamă în Gazeta “Cantor de Aviz” nr. 1‑3 că “vindecă, atât pe oamenii cei chiori, cât şi pe cei şchiopi”.

Organizarea sistemului medical în Țara Românească

La 1 ianuarie 1843, este numit medic al carantinei la Călăraşi, funcţionând până în 1847. Despre această perioadă, a publicat mai târziu o serie de 13 articole apărute în “Wiener medizinische Wochenschrift”, în care prezintă starea medico‑sanitară a Ţării Româneşti. În primul său articol, apărut în toamna lui 1854.

Barasch se ocupă de carantine şi de modul de organizare a serviciului sanitar. Regulamentul de funcţionare al carantinelor de pe Dunăre fusese la început mult mai sever, aprecia I. Barasch: „Călătorul se prezintă gol la vizita medicală, după care capătă veşminte din partea carantinei pentru toată durata şederii aici, care la început era de 7 zile, apoi de 4 zile, ca apoi să fie scurtată la 72 de ore. La carantinele principale, începând din anul 1847, unul din cei doi comisari este rus”. I.

Barasch descrie amănunţit procedeele folosite la dezinfecţia mărfurilor, conform unei clasificări indicate de medic. Cel mai des întrebuinţate în acest scop erau clorul, sulful şi aerisirea

Plin de zel şi profesionalism, este mutat ca medic judeţean la Craiova (1847‑1851). Revine în Bucureşti ca medic practician în „văpseaua de negru“ (1851‑1858) şi profesor de istorie naturală la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ la 10 ianuarie 1851.

A fost profesor de ştiinţele naturii în clasa a II‑a, preda la trei clase cu şase lecţii. La sugestia lui, Eforia Şcoalelor înfiinţează încă doi ani de studiu, clasele a VII‑a şi a VIII‑a, predând istoria naturală şi fiziologia la cinci clase cu zece lecţii.

După 1857, este chemat să ocupe în paralel şi catedra de botanică silvică la nou înfiinţata Şcoala de agricultură, zisă şi Şcoala silvică. Pentru aceasta, scoate un manual în 1861, „Manualulu de Botanica silvică în usulŭ Eleviloru de la scóla de silvicultura şi pentru forestieri practici“.

Dr. I. Barasch este însărcinat cu predarea istoriei naturale medicale şi a fiziologiei comparate la Şcoala militară de chirurgie (director dr. Carol Davila) din 1856 şi apoi la Şcoala Naţională de medicină şi farmacie. Din 1861, cedează locul fostului său elev, Dimitrie Ananescu.

Din călătoriile de documentare şi specializare, a editat o lucrare „Despre unele instituţii filantropice din Europa” (1853), în care a demonstrat necesitatea ocrotirii sănătăţii nou‑născuţilor şi copiilor, din care s‑au inspirat şi demnitarii vremii, susţinându‑l în proiectul de înfiinţare a instituţiilor de ocrotire şi îngrijire a copiilor săraci, abandonaţi şi/sau orfani, în Ţările Române.

De personalitatea dr. I. Barasch este legată şi împlinirea unui deziderat înscris “în Regulamentul spitalelor întocmit în Bucureşti şi pus în aplicare la 14 martie 1834” prin care “copiii cei bolnavi de la 3 ani la 15 ani” să fie îngrijiţi într‑un spital anume pentru ei. Dar „a rămas numai literă de lege”: copiii suferinzi erau trataţi, în continuare, în spitalele de adulţi şi aici „erau primiţi cu multă greutate”.

În anii 1857‑1858, a fost o creştere alarmantă a mortalităţii infantile în Ţara Românească, şi numai în sectorul „văpselei de negru, statistica a arătat o mortalitate infantilă de 70% a copiilor până la 10 ani”.

Înființarea spitalului de copii

Toate aceste date fiind bine cunoscute din presă şi din practica medicală, dr. I. Barasch, unul dintre medicii care a pledat pentru înfiinţarea unui spital de copii, „a fost însărcinat de Alexandru Dimitrie Ghica (1795-1862), fostul domnitor, în acel timp caimacan al Ţării Româneşti (1856-1858)”, cu înfăptuirea unui proiect, care să pună în aplicare vechiul deziderat. Dar birocraţia este la putere şi „proiectul” suferă „substanţiale modificări” din partea Sfatului administrativ, a Comitetului Sanitar şi a Consiliului Medical.

În Decretul nr. 326 din 20 martie 1858, se insera o frază care precizează actul de naştere al acestei instituţii: „Până când se va putea ridica o clădire (proprie), acest spital de copii să se aşeze într-o casă particulară prin închiriere, în apropiere de Spitalul de naşteri, spre înlesnirea căutării copiilor sărmani ce vor fi născuţi în spitalul de naşteri”.

Astfel, avem şi explicaţia pentru existenţa primului spital pentru copii „în casa dr. Barasch din mahalaua Crucea de Piatră – Cartierul Dudeşti”, pe care Eforia spitalelor civile a închiriat‑o în acest scop (23 apr. 1858), dar abia la 10 oct. locuinţa‑spital „începe să funcţioneze cu 40 de paturi”. Pe lângă spital, a fost organizat un ambulatoriu. Atât la spital, cât şi la dispensar, asistenţa era oferită fără plată, nefăcându‑se niciun fel de discriminare pe criterii de naţionalitate sau religie. În apelul pe care îl adresase coreligionarilor săi, de a sprijini băneşte această operă filantropică, Barasch a ţinut să precizeze că urma să fondeze unspital „unde vor fi primiţi toţi, fără deosebire de cult” .

Ceea ce confirmă dăruirea totală a dr. Barasch este şi faptul bine cunoscut din istoriografia pediatrică, când acesta „a organizat consultaţii gratuite, oferindu-se gratuit şi medicamentele necesare copiilor sărmani bolnavi, care erau trataţi ambulatoriu, până la deschiderea oficială a spitalului”.

Foarte mulţi medici, din elita profesiei, au dat consultaţii gratuite. Fără retribuţie a acceptat şi dr. Apostol Arsaky (1789‑1874) funcţia de supraveghere administrativă a spitalului; consultaţii gratuite, o dată pe săptămână au dat: dr. N. Kretzulescu (1812‑1900), protomedicul N. Gussi (1802‑1869), Ignatz Meyer (1800‑1870) şi Carol Davila (1828‑1884), la care s‑au adăugat chirurgii N. Turnescu (1819‑1897) şi E. Patzelt (1818‑ 1897), pentru eventuale intervenţii de specialitate.

Surse:

Bulletin de la Société roumaine des sciences 

Istorii de sertar – Dr. Iuliu Barasch – Primul îndrumător al evreimii române 

Medical highlights: Dr. Iulius Barasch (1815-1863)