Din cuprinsul articolului
Tu știi care e diferența dintre iubirea de sine și egoism și cum poți primi mai multă apreciere de la cei din jur?
Cu toții ne dorim să avem relații bune cu cei din jurul nostru bazate pe respect și încredere reciprocă. Dar ca să ai astfel de relații ar trebui să știi niște secrete.
De ce este atât de important?
Zilele trecute m-am întalnit cu Maria, o persoană care mi-a cerut ajutorul în ceea ce privește creșterea stimei de sine.
– ”Beatrice, am senzația că nimeni nu mă apreciază, oricât de mult mă străduiesc, nu primesc nici un fel de apreciere din partea celorlalți.
– Cât de mult te straduiești?
– Foarte mult. Ori de câte ori ei au nevoie de ceva, sar în ajutorul lor chiar înainte să-mi ceară acest lucru. Simt că e de datoria mea să fac acest lucru.
– Asta te face să te simti bine? – o intreb pe Maria.
– Uneori da, alteori nu. Am impresia că sunt la dispoziția lor și nu mai am timp deloc pentru mine.
– Ce te face să crezi că ceilalți nu te apreciază?
– Atunci când și eu am nevoie de ajutorul lor, fiecare are altceva de făcut și nimeni nu are timp și pentru mine.
– Ce fac ei diferit față de tine? – continui să o întreb pe fata drăguță din fața mea. Îți acordă la fel de puțin timp, la fel cum îți acorzi și tu. Te pun pe ultimul loc în viața lor pentru că și tu te pui pe ultimul loc în viața ta.
– Cum adică mă pun pe ultimul loc în viața mea?
– Nu ai spus tu că uneori ai vrea să petreci timp și cu tine și cu toate acestea ești la dispoziția celorlalți în detrimentul tău? Pe ce loc crezi că te pui?
– Nu m-am gândit la asta… și totuși, sună destul de egoist ca eu să fiu înaintea tuturor….
Te invit să te uiți la viața ta. Ți s-a întâmplat și ție să fii în această situație?
Ce înseamnă iubirea de sine?
Potrivit Medical News Today, compasiunea și iubirea de sine sunt termeni aflați în interdependență în literatura de specialitate. Cercetările arată că a avea mai multă compasiune față de sine creează reziliență în fața adversități, ajutând oamenii să se recupereze mai repede în urma traumelor emoționale și despărțirilor dureroase. Ne ajută, de asemenea, să facem mai bine față eșecului și provocărilor vieții.
Practic, iubirea de sine înseamnă să te accepți așa cum ești, cu bune si cu rele și să înțelegi că fiecare situație din viață ta a fost o lecție de viață din care ai învățat ceva util și folositor. Nu au fost greșeli ci lecții de viață care te-au ajutat să fii ceea ce ești azi; într-un fel sau altul, te-au forțat să ieși din zona de confort ca să mergi la următorul tău nivel.
Ce ar trebui să fac ca să mă iubesc?
-”Îți iubești copilul? – am continuat s-o întreb pe Maria.
– Da, sigur că da – mi-a răspuns dintr-o suflare.
– Cum îți manifești iubirea față de el? Îl cerți tot timpul, il pedepsești, îi iei jucăriile când el dorește cu ardoare să se joace sau îți arăți nemulțumirea față de tot ceea ce face?
– Nu, dimpotrivă; îl imbrățisez, mă joc cu el, îl susțin și îl încurajez să facă ceea ce-i place.
-Vezi, așa este și cu iubirea de sine. Iubindu-te pe tine ești într-o altă stare și o altă energie. ”Iubirea, pe lânga faptul că este un sentiment, este și o energie care are cea mai înaltă vibrație din univers care are puterea să alchimizeze totul în jurul ei.”
Iubirea de sine este sprijinul, încrederea în sine si compasiunea pe care ți le oferi care se traduc printr-o stare de sănătate bună, stimă de sine crescută, echilibru și bunăstare.
Când vine șeful și îți spune că nu ți-a iesit foarte bine proiectul sau când vine partenerul după o zi stresantă la serviciu și uită să-ți zâmbească … toate astea nu sunt un capăt de țară; înseamnă că nu ești tu vinovată pentru tot și nu e nevoie să pui presiune pe tine sau pe celălalt pentru fiecare situație în parte.
Iubindu-te pe tine, vei învăța din situația dată știind cum să faci data viitoare ca să-ți iasă mai bine proiectul și vei ințelege că partenerul le are pe ale lui pe cap, iar tu continui să fii o persoană minunată chiar dacă cel de lângă tine a avut o zi proastă.
Iubirea de sine nu are nici o legatură cu egoismul pentru că atunci nu ar mai fi iubire. Esti egoist atunci când contează doar persoana ta, doar nevoile tale în detrimentul nevoilor celorlalți însă iubirea de sine înseamnă să oferi din preaplinul tău și celor dragi ție.
Să te apreciezi la adevărata valoare și să îți valorifici potențialul personal este un act de iubire de sine; uneori credem în mod eronat că iubirea de sine este o dovadă de egoism dar în realitate este o virtute. Iubindu-te pe tine, oferi din preaplinul tău și celor dragi ție.
Atunci când nu te iubești, ești nemulțumit de tine, ai bateriile descărcate și nu ai de unde să oferi celor din jurul tau, inclusiv celor dragi ție, suportul necesar: afecțiune, susținere, răbdare, echilibru. Ca să oferi copiilor, partenerului, familiei toate aceste daruri, trebuie să le ai în primul rând în tine. Și cum le poți avea decât acceptându-te neconditionat pe tine.
Dar dacă nu te-ai iubi, ar fi un mare gol în interiorul tău. Și de unde să oferi iubire și celorlalți, dacă nu ai de unde? Ce poți să oferi celor din jurul tău dacă tu nu te placi, ești tot timpul nemultumită de tine? Să fie oare iubire? De unde să o dai, dacă tu nu o manifești?
Iubirea de sine nu are legătura cu egoismul sau cu narcisismul. În cartea ”Compasiunea de sine: Puterea dovedită de a fi amabil cu tine însuți” autoarea Kristin Neff, recunoscută drept unul dintre cei mai importanți experți din lume în compasiunea și iubirea de sine, afirma că „Iubirea de sine, acceptarea și compasiunea sunt dreptul tău de naștere”.
– „Dar eu nu m-am iubit niciodată, nici nu știu cum să o fac…” a concluzionat Maria nedumerită.
Ce e de făcut în această situație?
Propune-ți să faci pași mici dar concreți în fiecare zi.
Pentru început fă o listă cu lucrurile care îți plac si pe care le poți face fără eforturi deosebite: muzică, dans, citit, sport, plimbare în natură, o cafea savurată în liniste, o ieșire la un restaurant, intalnire cu prietenii, etc. Pentru săptămâna viitoare, oferă-ți în fiecare zi cel puțin 30 minute în care să faci ceea ce iți place și te bucură din plin. Apoi, vezi cum te simți, ce disponibilitate și răbdare ai pentru partener și pentru cei din jurul tău. S-ar putea să te surprindă în mod plăcut rezultatul. Și pe partener la fel!
Cu fiecare pas făcut, o să vezi că se poate și lucrurile se mișcă.
Vei fi plăcut surprinsă să vezi că în timp, ceilalți își schimbă atitudinea față de tine și viața ta se schimbă în bine.
Dar pentru asta e nevoie să începi cu tine!
Suplimentele alimentare sunt promovate adesea ca soluții miraculoase pentru sănătate, dar consumul lor necontrolat poate…
De ce te trezești la 3 dimineața? Îți este cunoscută senzația de a privi în…
Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. În ultima săptămână din noiembrie, astrele se aliniază pentru…
Burnout-ul, o problemă tot mai frecventă în rândul angajaților români, afectează în special femeile, potrivit…
Creșterile de pensii ar putea fi anulate! O veste cu un impact major asupra pensionarilor…
Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…