Sari la conținut

ITM București: Cum să obții adeverința de vechime?

pensie
Sursă foto: Adevărul
Vechime in munca

Inspectoratul Teritorial de Muncă București vine cu o serie de clarificări importante referitoare la procesul de eliberare a adeverințelor de vechime pentru angajați.

ITM desfașoară pâna la data de 31.12.2024 “Campania de informare și conștientizarea privind prevederile legale referitoare la eliberarea adeverințelor de vechime”.

In acest sens, Inspectoratul Teritorial de Munca București informează angajatorii, deținatorii de arhivă, salariații ori foștii salariați, asupra faptului că până la data de 31.12.2010, actul oficial prin care s-a dovedit vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiţii deosebite, retribuția tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta, a fost carnetul de muncă.

Persoanele care au fost încadrate în muncă până la data de 31.12.2010 pot solicita adeverințe de vechime aferente perioadelor lucrate, în cazul pierderii carnetului de muncă, în cazul în care în carnetul de muncă nu se regăsesc toate perioadele lucrate sau în cazul în care nu au avut întocmit carnet de muncă. Adeverințele de vechime se solicită fostului angajator.

În cazul în care acesta nu mai există, adeverințele se vor solicita în scris, după cum urmează:
– unității care a preluat arhiva acestuia, în cazul angajatorilor cu capital de stat și mixt;
– inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială a avut sediul social angajatorul, în cazul angajatorilor cu capital privat, în schimbul unei taxe de 20 lei/document.

Pentru activitatea in munca prestata ulterior datei de 01.01.2011, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate se dovedește prin adeverința de vechime intocmita si eliberată de angajatori, de către deţinătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice.

birocrație
Sursă foto: VeDem Just

Referitor la acest aspect, Inspectoratul Teritorial de Munca București reamintește urmatoarele obligații legale:

Angajatorul are obligația de a elibera salariaților adeverințe de vechime după cum urmează:
– În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, cu modificările și completările ulterioare, la încetarea activităţii salariatului, angajatorii au obligaţia să îi elibereze acestuia o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate;
– Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003– Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 7 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, astfel cum rezultă din registru și din dosarul de personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării.
– În cazul în care angajatorul se află, la momentul solicitării, în procedura de insolvență, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, potrivit art. 35 alin. (61 ) din Legea nr. 53/2003– Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, obligația eliberării adeverinței revine administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, în termen de maximum 60 de zile calendaristice;

Succesorii în drepturi ai angajatorilor desființați au obligaţia de a elibera, la cerere, în termen de maximum 60 de zile calendaristice, adeverinţe cu datele existente în documentele pe care aceștia le deţin. Cererea poate fi depusă în format letric sau în format electronic.

În cazul în care angajatorul este desființat fără ca activitatea acestuia să fie continuată de un alt angajator, obligația de a elibera adeverințele de vechime o au operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice.

Documentele care stau la baza eliberării adeverinței de vechime se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, cu notificarea Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale.

Notificarea conţine toate denumirile anterioare cunoscute ale angajatorilor desfiinţaţi, de la înființare și până la desființare sau radierea din registrul comerțului, dupa caz. Astfel, pentru a identifica operatoratul economic căruia trebuie să îi solicite adeverința, fostul salariat se va adresa Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale.

Serviciile arhivistice prestate de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice se efectuează contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite anual de către Arhivele Naţionale.
Date privind societățile și succesorii în drepturi ai acestora pot fi obținute de la ONRC.

Adeverinţele, se eliberează în format letric şi se predau, la sediul deţinătorilor de documente, personal sau prin reprezentant legal, ori se transmit prin servicii de curierat/poştale, cu confirmare de primire. Costul serviciilor de curierat/poştale este suportat de către solicitant.

Încălcarea de către angajator sau de către succesorul în drepturi a acestuia, a obligaţiei de a elibera adeverința de vechime, in conformitate cu dispozitiile art. 7 alin. (5) si alin.(6) din HG nr. 905/2017, constituie contravenție potrivit dispozitiilor art. 8 alin. (5) din același act normativ. Fapta se constată și se sancționează de către Inspecția Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă.

Nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, a obligaţiei de a elibera adeverința de vechime se constată și se sancționează de către Arhivelor Naţionale şi, după caz, ai serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, precizează sursa citată.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel