Sari la conținut

Îţi este la îndemână, dar nu ştii ce poate face. MIRACOLUL din casa TA

Este unul dintre acele produse numite de către unii dintre specialişti “produse-miracol”

Se găseşte de sute de ani în orice gospodărie, este la îndemână şi poate fi folosită la foarte multe lucruri. Este vorba despre sare, iar specialiştii de la Saltinstitute.org spun că există peste 14.000 de moduri de folosire a sării, în afara gătitului.

Doar câteva dintre ele sunt elocvente pentru a demonstra calităţile “produdului-miracol”. Spre exemplu, dacă torni periodic în scurgerea chiuvetei de la bucătărie apă fierbinte cu sare se va împiedica acumularea grăsimilor pe ţevi şi vor fi annihilate mirosurile neplăcute. Măturile vor ţine mai mult dacă înainte de a le folosi prima dată le înmuiaţi în apă fierbinte cu sare. Dacă aţi vărsat vin pe faţa de masă, presăraţi din belşug sare pe pată.

Ca să îndepărtaţi petele de mucegai sau rugină, umeziţi-le cu un amestec de sare şi zeamă de lămâie, lăsaţi-le la soare câteva ore, după care clătiţi rufa şi lăsaţi-o la uscat. Ca să albiţi aşternuturile sau feţele de masă îngălbenite din bumbac sau in, fierbeţi-le o oră într-o soluţie de sare şi bicarbonate. Perdelele vor fi mai albe dacă, după ce le spălaţi le lăsaţi câteva ore în apa rece cu multă sare. În plus, sarea le va da strălucire.

Gargară contra durerilor în gât – amestecă jumătate de linguriţă de sare cu 200 de ml de apă şi fă gargară pentru a ameliora înţepăturile dureroase din gât, specifice sezonului rece, dar şi celui estival, când exagerăm un pic cu îngheţata.

Atenuarea pungilor de sub ochi – amestecă 25 grame de sare la 500 de ml de apă şi aplică comprese din acest amestec pe ochi, pentru a diminua efectul de ochi obosiţi şi cearcănele.

Remediu împotriva picioarelor obosite – ţine picioarele într-un lighean cu apă în care ai dizolvat o mână de sare grunjoasă şi stai aşa câteva minute, după care clăteşte cu apă rece. Îţi vei simţi picioarele mai uşoare şi mai fresh.

Masaj cu sare pentru pielea uscată – după un duş reconfortant şi pe pielea încă umedă fă un masaj blând cu sare, care îndepărtează celulele moarte de pe suprafaţa pielii şi ajută circulaţia sangvină la nivelul feţei.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel