Categories: Expertul zilei

Îți dorești o relație de lungă durată în care să fiți amândoi fericiți? Psiholog: „Sunt câțiva indicatori la care trebuie să fim atenți”

Toată lumea visează la relația perfectă și la poveștile de dragoste din filme, însă în realitate cuplurile au parte de multe provocări, iar cea mai mare provocare constă în păstrarea armoniei și a dragostei. Psihoterapeutul Mădălina Ţiriac ne spune şi ce putem face pentru a nu ajunge la divorţ sau la despărţire.

„Toată lumea își dorește o relație funcțională, echilibrată, constructivă, însă trebuie să vedem ce înseamnă toate acestea.

Fiecare cuplu își setează în interior propriile reguli, norme, principii după care funcționează, de aceea totul este relativ și este foarte bine personalizat.

Important este să vezi ce te face bucuros în relația pe care o ai. Să vezi ce împărtășești cu partenerul, cum l-ai ales și pe ce principii. Ai fost rațional atunci sau mai emoțional. Dacă te-ai gândit la principii, valori sau preocupări comune sau nu ai fost atent la asta”, spune psihoterapeutul.

Atracția – indicatorul cheie cu care putem lua pulsul relației

„Să ne gândim din când în când să ne luăm pulsul relației. Sunt câțiva indicatori cărora trebuie să le oferim atenție.

Atracția este unul dintre indicatori, însă nu doar atracţia fizică, ci şi ce împărtăşesc cu partenerul respectiv, ce preocupări avem în comun, ce îmi place să fac cu el, dacă mai petrec la fel de mult timp, dacă mai simt nevoia să împărtăşesc din bucuriile pe care le am.

Avem obiceiul să nu mai vorbim cu partenerii sau să le mai atragem atenţia pe ceea ce ne place. Suntem mai mult atenţi pe lucrurile care nu ne plac şi îi spunem despre acestea, însă mai puţin despre cele pozitive. Totuşi, nu cred că nu există să nu facă partenerul ceva drăguţ, fie nu le mai observăm sau pur şi simplu nu ne mai gândim să le punctăm din când în când”, mai spune psihoterapeutul.

Ce trebuie să facem atunci când relația începe să scârțâie?

„Există și varianta ca lucrurile negative să le îngroape pe cele pozitive și atunci lucrurile încep să scârțâie.

Dacă la început eram îndrăgostiți și vedeam cât de minunat este partenerul nostru sau partenera noastră, după o anumită perioadă ne luăm cu viața de zi cu zi. Apar copiii, avem alte preocupări și nu mai suntem atenți la aspectul acesta.

O recomandare ar fi ca din când în când să-i spunem partenerului și lucrurile pe care le apreciem la el”, explică Mădălina Ţiriac pentru emisiunea Sfat de Sănătate.

Psiholog: „Este foarte uşor să ieşim dintr-o relație”

„Este foarte ușor să ieșim dintr-o relație. Putem să ne întoarcem la momentele de la începutul relației și să ne aducem aminte de ce am intrat în acea relație.

Important este să punctăm momentele frumoase și să comunicăm mai mult cu partenerul. Intimitate asta înseamnă, de fapt – cât de mult sunt deschis, cât de mult sunt dispus să-i povestesc partenerului ce s-a întâmplat în ziua respectivă. La fel de important este să îi facem complimente partenerului, atât la nivel emoțional, cât și fizic.

Dacă ne-am supărat sau ne-am rănit, să venim cu aprecieri, pentru că lucrurile acestea îndepărtează și puțin câte puțin avem să devenim doi străini. Dacă avem grijă puțin de relație și cultivăm starea de bine, avem șansa să trăim fericiți într-o relație.

Trebuie să ne pese și să ne cunoaștem pe noi. Atunci când eu mă cunosc pe mine, știu ce vreau de la mine, de la relație, de la partener și bineînțeles, știu și ce să cer. Aici este și rolul terapiei. În momentul în care nu te mai regăsești într-o relație, poți să apelezi la un specialist, chiar și în cuplu.

Să învățăm ce este comunicarea asertică. Ce îmi pasă, ce-mi doresc și ce reacție are cuvântul tău la mine, nu doar să reproșez. „Nu ești atentă! De fiecare dată când am nevoie, tu faci altceva”. Cam acesta este discursul nostru, indiferent dacă suntem femei sau bărbați. De aceea, este foarte important să ne cunoaștem pe noi înșine”, îndeamnă psihoterapeutul.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

6 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: