Sari la conținut

ÎPS Calinic: „Nu pot să recomand cuiva să se vaccineze. În fața dramelor ești singurul în măsură să hotărăști!”

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

ÎPS Calinic: „Nu pot să recomand cuiva să se vaccineze. În fața dramelor ești singurul în măsură să hotărăști!”

În luna septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic s-a infectat cu Covid-19. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților dezmințea la acea vreme că ar fi avut o formă gravă sau că ar fi intubat.

Pe 1 octombrie, în cadrul rubricii „Răspunsul ierarhului” de pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, a fost întrebat de un credincios, „în ce măsură sunt îndreptățiți preoții” să își dea cu părerea împotriva sau în favoarea unor probleme de natură medicală. În cazul de față, cu privire la vaccin.

„Unde se termină dreapta credință și unde începe habotnicia și «atotștiința» slujitorilor din biserici și mănăstiri”

„Într-o notă ceva mai personală și specifică, am auzit (direct sau indirect) susținerea de către un preot, slujitor și duhovnic, de afirmații precum «e păcat față de Dumnezeu să încercăm să ne protejăm noi (de exemplu prin portul măștii) în Sfânta Biserică», «vaccinul anti-Covid duce la pierderea sufletului și a mântuirii» sau «e mai mare păcat să lipsești de bună voie de la o Sfântă Liturghie decât o agresiune (verbală sau chiar fizică) față de partenera de viață».

Cum să mă raportez eu, în lupta continuă și sinceră de a fi un om și un creștin bun, la astfel de afirmații sau îndemnuri, care mi se par atât de egoiste și de intruzive?

Unde se termină dreapta credință și unde începe habotnicia și «atotștiința» slujitorilor din biserici și mănăstiri, care se transmite ca un val de revoltă și înverșunare către mintea și sufletul atâtor oameni care caută «adevărul» și «călăuzirea» în Sfânta Biserică?”, a fost întrebarea punctuală a credinciosului I.M.

ÎPS Calinic: „Nu pot să recomand cuiva să se vaccineze. În fața dramelor ești singurul în măsură să hotărăști!”

Redăm mai jos răspunsul integral al ÎPS Calinic:

„Stimate domnule!

1. Atunci când am fost întrebat, în legătură cu vaccinul, am spus răspicat că nu am acreditare în acest sens și nu mă pot pronunța.

2. Dacă unii clerici își permit să o facă, probabil că ei, pe lângă studiile teologice, au și alte studii acreditate în domeniul medical, plus foarte mulți prieteni, profesori, doctori, biologi etc., ce pot emite opinii pertinente în acest domeniu.

3. Legile, hotărârile, prevederile Statului privind combaterea transmiterii virusului trebuie aplicate si respectate; legat de vaccin, personal, ca slujitor al Bisericii, nu pot să recomand cuiva să se vaccineze sau nu din foarte multe motive. Dacă, Doamne, ferește!, ulterior apare vreun efect neprevăzut, îți încarci conștiința și trebuie să răspunzi în fața lui Dumnezeu și a familiei. În fața dramelor ești singurul în măsură să hotărăști!

Pace și bucurie ziditoare de suflet!”

 

 

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel