Sari la conținut

Președintele Iohannis, mesaj pentru diaspora: Trebuie să le spunem, cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă, de sărbători

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut un anunț extrem de important pentru țară, în contextul noului coronavirus. Apelul președintelui Iohannis: Oricât de dragi ne sunt românii de peste granițe, anul acesta nu putem sărbători Paștele împreună.

Domnia sa a reiterat importanța izolării, măsuri adoptate de majoritatea țărilor europene ca metodă principală de combatere a virusului.

Referitor la românii de peste granițe, președintele a spus, potrivit Rador.ro:

”Ştiu că este greu. Suntem un popor cu oameni calzi, oameni apropiați. Dorim să fim împreună, dar această situație specială cere – și ne-o spun toți experți, și cei din țară, și cei din străinătate, că dacă vrem să încetinim răspândirea bolii, trebuie să evităm contactul direct.

Este, pe de altă parte, important să mergem la serviciu, acolo unde munca nu se poate face de la domiciliu și acolo unde este obligatoriu să mergem trebuie să avem grijă. Nu dăm mâna. nu ne îmbrățișăm, stăm la o distanță rezonabilă, 1 metru – 2 metri unii de alții atunci, când vorbim împreună sau când muncim împreună .

Aceste lucruri trebuie mereu și mereu repetate. Trebuie evitate deplasările care pot fi amânate. Sigur, trebuie să mergem la serviciu, trebuie să mergem să cumpărăm bunuri de strictă necesitate, trebuie să cumpărăm alimente, dar nu trebuie să facem întâlniri care pot fi evitate. Nu trebuie să mergem în locuri care pot fi evitate. Aceste lucruri vă rog să le transmite oamenilor din județele dumneavoastră. Un cuvânt doresc să spun și despre românii din afara granițelor, despre românii din diasporă. Se apropie Sărbătorile Pascale. Trebuie să le spunem, cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă, de sărbători. În Europa, practic, nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat, iar atunci când totuși vin în țară, conform normelor în vigoare stabilite de experţi, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină, de la caz la caz.

Când totuși vin în țară, conform normelor în vigoare stabilite de experţi, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină de la caz la caz şi atunci ce rost ar avea să vină ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puțin două săptămâni.

Așadar, transmiteți pe toate canalele, românii din afara granițelor ne sunt dragi, ne dorim să îi vedem, ne-am dori să fim împreună, dar în acest an, de aceste sărbători, nu se poate.

Este trist, dar trebuie să fim sinceri, pentru a nu crea așteptări care pe urmă nu se împlinesc. Dumneavoastră fiecare, în direcțiile pe care le conduceți, trebuie să fiți fermi, trebuie să fiți fermi în felul cum conduceți activitatea, dar trebuie să fiți fermi și corecți față de colegele și colegii cu care lucrați.

Cine poate să lucreze de acasă, să lucreze de acasă, cine trebuie să vină obligatoriu la serviciu, să păstreze distanța fizică unii de alții. Creați condițiile necesare ca să își facă munca în condiții sigure. Este foarte, foarte important să respectăm aceste norme, care au fost elaborate de cei mai buni experți în plan mondial, este foarte important să înțelegem cu toții gravitatea situației, dar în același timp, este foarte important să nu cădem în panică, să nu cădem în depresie și să ne dăm seama că depinde de noi să îngrădim răspândirea acestei boli, depinde de fiecare dintre noi și de fiecare autoritate pe care o conducem noi.

Vă rog fiecare să vă faceți treaba în mod exemplar, să respectați toate normele, să respectați toate indicațiile, evident, întreaga legislație care este foarte specială în această perioadă. Guvernul, în frunte cu domnul prim-ministru, Ludovic Orban, a dat deja un exemplu foarte bun de cum se poate lucra chiar în condiții foarte complicate, avem deja o serie de acte legislative emise prin ordonanță de urgență care vin în sprijinul și al românilor și al firmelor. În aceste condiții, vă rog să conștientizați nevoia de implicare totală, cu respectarea totală a normelor în vigoare. Este important să ținem contactul și prin acest mediu și prin videoconferință.

Dacă suntem uniți, dacă lucrăm împreună, putem să trecem cu bine peste orice criză. Mă bazez pe dumneavoastră, pe toți, să trecem cu bine peste această perioadă dificilă”, a transmis președintele României.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel