Din cuprinsul articolului
În timp ce varianta Delta se răspândește într-un ritm accelerat, autoritățile iau în considerare diferite măsuri pentru a limita efectele negative asociate cu al patrulea val al pandemiei de coronavirus. În România, multe persoane sunt încă reticente în fața vaccinurilor. Astfel, testarea va fi obligatorie în anumite circumstanțe.
Pentru persoanele care refuză imunizarea, testarea va fi o necesitate. Totuși, multe persoane nu sunt de acord ca acest cost să fie acoperit personal, considerând că statul ar trebui să asigure testarea COVID-19 gratuită.
Testul Covid-19 este utilizat pentru a dovedi faptul că o persoană nu este infectată cu SARS-CoV-2. Acest lucru poate aduce anumite beneficii și este necesar în anumite circusmtanțe, precum călătoriile sau alte activități care solicită această dovadă.
Costul testării COVID va fi acoperit de stat sau nu?
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a susținut că testarea COVID nu ar trebui să fie acoperită de stat, mai ale în circumstanța în care românii au libertatea de a se vaccina gratuit anti-COVID.
În opinia specialiștilor, vaccinarea rămâne cea mai eficientă soluție de a ne proteja împotriva virusului SARS-CoV-2.
„Statul testează gratuit persoanele care dezvoltă simptome, persoanele care sunt la risc, pacienţii oncologici care trebuie să se interneze în spitale, persoanele care vin în contact cu bolnavii, testează gratuit copiii din şcoli, în unităţile de primiri urgenţe, în cele mai multe spitale în cazuri de pacienţi internaţi.
Părerea mea personală este că, atunci când vorbim de a testa persoane care au libertatea de a alege să se vaccineze gratuit, statul nu ar mai trebui să acopere aceste costuri”, a declarat ministrul Sănătății, potrivit Rador.
Interesul pentru vaccinare rămâne constant
Interesul pentru vaccinare rămâne constant, aproape 8.700 de persoane au primit ieri prima doză a unui vaccin anti-COVID-19 sau serul în doză unică, iar alte aproape 5.500, pe cea de-a doua.
Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că în cazul în care cifrele legate de pandemie se înrăutățesc și este nevoie de instituirea unor restricții de circulație, acestea nu vor viza persoanele vaccinate, menționând că doar în ultimă instanță vor fi afectate școlile.