Sari la conținut

Ioana Mihăilă atac la Raluca Turcan. Sistemul de sănătate ar putea intra în colaps „Peste 400 de medici se află în această situație”

Ioana Mihăilă atac la Raluca Turcan. Sistemul de sănătate ar putea intra în colaps „Peste 400 de medici se află în această situație”

În cursul zilei de miercuri, premierul Florin Cîțu a anunțat că proiectul de lege care prevede creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani și interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat.

Ioana Mihăilă atac la Raluca Turcan: Acest proiect de lege nu e oportun, cel puțin în această perioadă

În acest context, ministrul Sănătății o atacă pe Raluca Turcan pentru aprobarea legii care interzice și medicilor cumularea pensiei cu salariul. Ioana Mihăilă s declarat că nu ar vrea ca medicii și asistentele medicale să nu mai poată cumula pensia cu salariul.

„În primul rând, este un proiect de lege pe care Guvernul l-a trimis spre Parlament. Iar noi l-am trimis cu observații, tocmai spunând că poate nu e oportun, cel puțin în această perioadă, să existe interzicerea acestui cumul de pensie cu salariul”, a declarat Ioana Mihăilă, potrivit TVR.

Sistemul de sănătate ar putea intra în colaps „Peste 400 de medici se află în această situație”

Ministrul Sănătății cere cumularea pensiei cu salariul, pentru medici și consideră că exceptarea personalului medical de la regulă este o solicitare perfect justificată.

„Impactul, în oricare dintre direcții am merge, probabil că va fi unul limitat. Noi am făcut o analiză și sunt aproximativ 900 de persoane, cadre medicale, din care puțin peste 400 de medici care se află în această situație acum.

Din discuțiile pe care le-am avut cu doamna ministru al Muncii, dacă legea trece în această formă, vom găsi forme alternative pentru personalul medical, astfel încât acești medici care depășesc vârsta de pensionare să poată să lucreze în continuare și să primească pensia. Nu o excepție, dar niște forme convenabile”, a spus Ioana Mihăilă.

De asemenea, Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, a încercat să le transmită premierului Florin Cîțu și ministrul Muncii, Raluca Turcan, că dacă se va implementa această excepție de le cumulul pensiei cu salariul, sistemul nostru de sănătate ar putea intra în colaps.

Colegiul Medicilor din România nu este de acord cu aplicarea neselectivă a acestei legi în Sănătate. (…) Constatăm cu regret că politicienii noștri nu ne ascultă”, a declarat pentru Antena 3 Daniel Coriu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel