Din cuprinsul articolului
Ioana Mihăilă, atac la Alexandru Rafila: „De cinci luni conduce ministerul Sănătății. Dacă vrea să-și acopere incompetența să o facă în alt mod”.
Zilele trecute, ministrul Sănătății a anunțat că România a fost nevoită să arunce până acum 2 milioane de vaccinuri anti-covid care au expirat.
Alexandru Rafila a mai precizat că suma astfel irosită se ridică la 6 milioane de euro. Mai mult, „contractele sunt funcționale până la finalul lui 2023. Mai trebuie să vină vaccinuri – n.red și din contractul de anul trecut, dar și din anul acesta”.
Date certe nu pot fi făcute publice, din cauza confidențialității contractelor, dar, ca ordin de mărime, numărul vaccinurilor antiCovid care urmează să fie primite și plătite de România „depășește consistent populația României.”
La prețul vaccinului se adaugă, pentru Pfizer și Moderna, costul depozitării la temperaturi foarte scăzute și pentru toate, atunci când expiră, costul distrugerii.
Ministrul Rafila spune că România a reușit să vândă și să doneze în jur de 6,5 milioane de doze, dar și acest lucru a devenit dificil: „interesul pentru vaccinare a scăzut peste tot, deci și interesul altor țări de a cumpăra vaccin sau chiar de a-l primi că donație.
„În acest context, fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, îl acuză pe Alexandru Rafila de incompetență. Într-o postare pe pagina de Facebook, Mihăilă îi explică ministrului actual al Sănătății, pe puncte, cum trebuia manageriată problema vaccinurilor.
PSD, unul dintre groparii campaniei de vaccinare, începe din nou să facă vâlvă încercând să acopere furtuna de incompetență și lene care se aude de la multe străzi distanță dinspre sediile ministerelor.
În episodul de azi – achizițiile de vaccinuri (din nou).
Domnul Rafila, cu securea celor peste 1 milion de vaccinuri expirate pe care le putea vinde sau dona deasupra capului, se străduiește să arunce vina în altă parte.
Îi amintesc domnului Rafila că:
• De exemplu, în ultimele zile ați mai auzit ceva despre incapacitatea dânsului de a împărți zecile milioane de pastile cu iod (că tot e proiectul fanion al dânsului)? Nici măcar o simplă operațiune nu a fost în stare să facă.
• Sau despre cum se pierd fonduri europene din PNRR sau Programul Operațional Sănătate?
• Sau cum va trebui să renunțe la o parte din finanțarea spitalelor regionale din Programul Operațional Regional pentru că încă se înregistrează întârzieri în cheltuirea banilor?
• Sau vrea domnul ministru să acopere așa legea colegilor lui de dat liber la furat cu achiziții publice de lucrări fără licitație până la 5 milioane de lei?
Pare că ministrul Sănătății Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a uitat că grija față de oameni este mai presus decât populismul de partid”, a scris Ioana Mihăilă.
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…