Sari la conținut

Ioan Gyuri Pascu A MURIT la doar 55 de ani. Artistul suferea de diabet

Artistul Ioan Gyuri Pascu, în vârstă de 55 de ani, a murit luni dimineaţă în urma unui stop cardio-respirator survenit în locuinţa din Capitală a reputatului actor şi cântăreţ. Medicii au încercat să îl salveze, dar eforturile acestora au fost zadarnice.

Gyuri Pascu a murit acasă, în jurul orei 5:00 dimineața. Manevrele de resuscitare au durat aproximativ o oră.„Două echipaje SMURD s-au deplasat la fața locului. A fost vorba despre un stop cardiorespirator iresuscitabil”, a declarat pentru Agerpres coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița. Artistul suferise în 2010 un infarct și s-a recuperat la Spitalul Universitar din București.

Din păcate, la persoanele cu diabet, riscul de infarct și boală cardiacă este mult mai mare. Colesterolul este mult mai agresiv pentru vasele de sânge,” a explicat Catrinel Macovei, specialist în diabet și nutriție pentru protv.ro. 

Actor şi muzician, Ioan Gyuri Pascu s-a născut la 31 august 1961, în Agnita, judeţul Sibiu.

În copilărie a studiat pianul şi chitară, muzicuţa şi tobele, a cântat în corul şcolii, era pasionat de handbal şi imită cu succes vocile unor cântăreţi. A învăţat la Liceul Agro-Industrial din Agnita şi în 1977 juca în spectacole de teatru la casă de cultură din oraş. În 1978 cânta cu trupa Trandafirii Negri a cântăreţei Elena Cârstea la Mediaş melodii din repertoriul Deep Purple şi Uriah Heep.Colaborarea a durat până în 1980 şi, cu banii strânşi, şi-a cumpărat prima chitară. În 1979 cânta prima piesă compusă de el, Melancolie.

În 1980, la absolvirea liceului, a dat examen de admitere la Institutul de Teatru din Târgu Mureş, fără succes. A înfiinţat formaţia rock Fundal şi a participat la Cântărea României, în 1982 era chemat să cânte la Radio Vacanţă. I-a întâlnit pe Teo Peter, basistul formaţiei Compact şi pe Andrei Partoş şi în 1982 cânta la concertele Cenaclului Flacăra.

În anul 1984 intră la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Cluj, la secţia română-spaniolă, pe care a absolvit-o în 1988. În timpul facultăţii s-a înscris în trupa de teatru studenţească Ars Amatoria şi fiii, condusă de Ion Vartic şi a participat la turnee cu piese de I.L. Caragiale. I-a întâlnit pe membrii grupului comic Divertis şi a colaborat cu ei din 1987, în acelaşi an a fost invitat de Andrei Partoş să cânte la festivalul de muzică uşoară de la Deva. A fost repartizat că profesor la Ulmu, în judeţul Călăraşi, dar a renunţat la învăţământ şi s-a ocupat în continuare de muzică. După revoluţie, a participat la turnee cu trupa Divertis, apoi a apărut împreună cu ei la televiziune. A fost o perioada redactor la Televiziunea Română, în 1992 edita primul disc audio, Ar putea fi, şi se căsătorea cu Daniela Marin, împreună cu ea fondând casă de discuri Import Service Tempo, apoi a înfiinţat formaţia The Blue Workers. A abordat diverse genuri muzicale că pop, rock, blues, reggae, următoarele discuri pe care le-a înregistrat sunt: Mixed Grill (1993), Maşină cu jazzolina (1994), Casetă pentru minte, inima şi gură (1996), Gânduri nevinovate (1997), Lasă (muzică de casă) (2000), Stângul de a visa (2002), Prinde o stea (2003), Jocul de-a joacă (2004), La jumătatea vieţii (2007). Continuarea pe evz.ro. 

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel