Mariana Maerean a fost diagnosticată, în urmă cu 19 ani, cu o boală malignă în stadiu avansat: limfom Hodgkin stadiul III A, scleroză nodulară. Deşi medicii nu i-au dat prea multe şanse, Mariana a reuşit să învingă boala şi să devină mamă.
Mariana Maerean a aflat întâmplător că suferă de cancer. Se întâmpla în 1997, la doar 20 de ani, după ce, aflată în vacanţă cu soţul său, într-o staţiune montană, a descoperit că oboseşte foarte repede. Întoarsă acasă, a descoperit un nodul la gât şi a început să se simtă rău. În urma mai multor investigaţii la Spitalul Oncologic din Cluj-Napoca, tinerei i-au fost descoperiţi multipli noduli canceroşi şi i s-a pus cumplitul diagnostic.
„Am plâns câteva zile întruna… totul era pierdut pentru mine. Viaţa parcă se încheiase atunci, la aflarea diagnosticului, chiar dacă încă mai respiram”, rememorează femeia. A petrecut luni întregi prin spitale şi a urmat tratamente chinuitoare, în speranţa că se va face bine. „Am multe amintiri neplacute din acea perioadă. Am vărsat atât de multe lacrimi, nopţile erau prea lungi şi dureroase, de multe ori nu puteam închide un ochi. Ziua mi se făcea rău, aşteptând la toate uşile pentru alte şi alte investigaţii şi tratamente. Cum puteam să am speranţă când, oriunde priveam, vedeam doar suferinţă, oameni fără păr pe cap, abia mergând pe picioare, care luptau cu toate puterile ca să trăiască?”, spune Mariana.
Momentul în care a văzut pe pernă câteva din firele ei de par i-a spulberat şi ultimele fărâme de speranţă că ar putea învinge această boală nemiloasă. Nici operaţiile suferite ori şedinţele de chimio şi radioterapie nu au ajutat-o, astfel că după un an, starea ei de sănătate se înrăutăţise într-atât, încât medicii i-au dat de înţeles mamei sale că nu mai pot face nimic pentru a o salva. Familia a fost cea care a insistat ca Mariana să nu se dea bătută şi să încerce şi un altfel de tratament, unul naturist, sub atenta supraveghere a medicului Doru Laza. Sceptică după eşecurile terapiilor nutriţioniste anterioare, şi convinsă că nu se va vindeca niciodată, Mariana a refuzat, într-o primă fază, propunerea. S-a răzgândit, mai apoi, „doar pentru cei care mi-au fost mereu alături – părinţii, soţul şi fraţii mei, pe care îi vedeam stingându-se ca o lumânare, odată cu mine”, şi a pornit, agâţându-se de gândul că ar putea avea o şansă la viaţă. În clinica de la Breaza, acolo unde lucra atunci dr. Doru Laza, Mariana Maerean a învăţat cum să lupte cu această boală nemiloasă. Medicul îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri momentul în care tânăra de 21 de ani a ajuns în clinica sa: „Mariana Maerean ajunsese o epavă după tratamentul citostatic, era emaciată. Pierduse ponderal enorm de mult, însă nu voia să moară, aşa că a încercat şi această singură variantă ce îi era oferită. A fost unul dintre pacienţii consecvenţi, care nu şi-a pierdut curajul şi care acum trăieşte nu doar bucuria unui pacient recuperat, dar şi cea a unui om care se poate bucura de statutul de mamă şi soţie”.
Tratamentul pe care şimleuanca l-a urmat aici a presupus un nou stil de viaţă, un regim alimentar auster, din care au fost eliminate carnea, laptele, ouăle şi orice hrană prelucrată termic. „Am început cu câteva zile în care au băut doar sucuri, după care am trecut la crudităţi. Ce însemna acest lucru? Nimic fiert, copt sau prăjit. Salate crude de legume, fructe, sucuri de fructe şi legume, seminţe şi nuci crude, ceaiuri, polen, propolis şi carbune medicinal. În fiecare zi făceam cataplasme cu lut, băi vitale, de trunchi, băi generale calde cu ceai de plante, duşuri scoţiene, saună, gimnastică, meditaţii medicale şi rugaciune”, povesteşte Mariana.
În cele 14 zile petrecute la Breaza, a învăţat despre importanţa apei, aerului, soarelui, a exerciţiului fizic, cumpătării, odihnei, stăpânirii de sine şi încrederii în puterea divina. Recăpătându-şi puterile, Mariana a revenit acasă, dar nu a renunţat la regimul foarte strict pe care şi-l însuşise în clinică. Mărturiseşte că nu i-a fost deloc uşor, însă l-a urmat cu rigurozitate pentru că viaţa ei depindea de asta. De atunci au trecut 18 ani şi în tot acest timp, regimul său alimentar este format din crudităţi (80 la sută din ceea ce mănâncă) şi alimente fierte (20 la sută). De la sucuri naturale de măceşe, cătină, păpădie, lucernă, orz verde, la cereale integrale, lapte vegetal, produse apicole şi germeni. Cel puţin o lună în fiecare an consumă numai legume şi fructe crude. După schimbarea stilului de viaţă, Mariana a renăscut, iar în urmă cu şase ani a devenit mamă, deşi medicii nu i-au dat nicio şansă. „În acest moment sunt fericită să spun că am o sănătate deplină”, spune sălăjeanca.
Sursa: adevarul.ro.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…