Sari la conținut

Investiţii masive în infrastructura din 119 spitale româneşti

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în prezent, în 119 unităţi medicale din ţară se derulează proiecte de investiţii în infrastructura spitalicească.

El a efectuat, duminică, o vizită la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia. „Extinderi la Blocul Operator şi la zona de ATI, în acest moment, în toată România, sunt în 119 spitale de pe tot teritoriul României. Marea majoritate au avut acest curaj, între timp, lucrurile s-au rezolvat prin ‘Anghel Saligny’, prin PNDL şi, normal, comunităţile şi-au recuperat banii şi au pornit alte investiţii”, a afirmat Ciolacu.

Şeful Executivului şi-a exprimat satisfacţia cu privire la faptul că, „în sfârşit”, în România, se vorbeşte despre spitale noi. „Mă bucur mult că, în sfârşit, şi, de asta, câteodată, nu înţeleg partenerii de guvernare, vorbim de spitale noi în 14, în acest moment sunt 14 şantiere mari în diverse stadii de finalizare.

La Bistriţa Năsăud s-a şi finalizat, cred că în ianuarie se termină şi utilarea. Avem şi Spitalul de Mari Arşi, în sfârşit, pornit la Timişoara, de această coaliţie de guvernare şi cu acest Guvern al României, de altfel.

Este Centrul de excelenţă de neurochirurgie de la Cluj aproape finalizat. Deci, lucrurile, pentru prima oară, cu mândrie o spun, se mişcă. Important este să continuăm acest ritm. Şi pentru o viitoare investiţie pe BEI şi pe componentă de fonduri europene, pe exerciţiul actual, o să vină la dumneavoastră o investiţie într-un spital nou, de această dată, de 51 de milioane de euro cu tot cu dotare.

E un plan integrat pe care niciun prim-ministru şi niciun Guvern nu poate să-l facă decât împreună cu autorităţile locale”, a susţinut premierul, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, românii plecaţi la muncă în străinătate nu se vor întoarce în ţară atât timp cât nu pot beneficia de o infrastructură corespunzătoare în Sănătate şi în Educaţie.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel