Investiţii de peste 10 miliarde de lei în spitalele româneşti. Cum vor fi cheltuiţi banii
Din cuprinsul articolului
Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene lansează în dezbatere publică Ordonanţa de Urgenţă care reglementează Programul naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti, un program cu o alocare de 10 miliarde de lei, pentru perioada 2024-2030.
Documentul stabileşte tipul de investiţii care pot fi realizate de către spitale, dar şi un calendar estimativ al implementării programlui.
”Sănătatea este un domeniu în care investiţiile şi preocuparea Guvernului pentru îmbunătăţirea serviciilor trebuie să se regăsească permanent pe lista de priorităţi. Prin Programul naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti se urmăreşte cu predilecţie o mai bună distribuţie a infrastructurii de sănătate între regiuni şi judeţe, creşterea accesului populaţiei la servicii medicale de calitate, creşterea eficacităţii serviciilor medicale, o mai bună adaptare a infrastructurii la noile cerinţe tehnologice şi de asigurare a unor circuite funcţionale şi eficiente în spitalele din aceste zone”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit News.ro.
MIPE precizează că OUG ”reglementează măsurile necesare pentru crearea unui cadru legislativ care să permită potenţialilor beneficiari promovarea proiectelor, astfel încât să se poată asigura accesul întregii populaţii la servicii medicale esenţiale, creşterea calităţii vieţii şi atingerea standardelor din ţările europene”.Potrivit datelor transmise de oficialii ministerului, programul beneficiază de un buget total de 10 miliarde lei, care va fi asigurat inclusiv din contracte de împrumut cu instituţii de credit sau instituţii financiare interne sau internaţionale şi va fi gestionat la nivelul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.Potrivit MIPE, prin ordonanţa de urgenţă propusă vor fi reglementate următoarele aspecte:Cadrul general privind Programul naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti.
Valoarea maximă aferentă unui proiect finanţată din Program este:
a) 1.000.000 mii lei pentru spitale judeţene/judeţene de urgenţă, spitale de urgenţă, spitale monospecialitate;
b) 350.500 mii lei pentru spitale municipale/municipale de urgenţă;
c) 250.000 mii lei pentru spitale orăşeneşti.
Beneficiarii programului
unităţile administrativ-teritoriale, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. pp) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, care au în coordonare/subordonare/autoritate sau deţin în administrare/proprietate unităţi sanitare publice;
instituţiile publice centrale care au în coordonare/subordonare/autoritate sau deţin în administrare/proprietate unităţi sanitare publice;
unităţile sanitare publice: spitalele publice orăşeneşti, municipale/municipale de urgenţă şi spitalele judeţene/judeţene de urgenţă, spitale de urgenţă, spitale de specialitate, inclusiv institute care desfăşoară activitate medicală spitalicească şi prespitalicească aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea Ministerului Sănătăţii, inclusiv a autorităţilor şi instituţiilor publice centrale din sfera apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, respectiv a Academiei Române;
alte instituţii care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional, regional, judeţean sau local;
parteneriat între autorităţile/instituţiile publice locale şi/sau centrale şi unităţile sanitare publice.
Proiectele vor viza investiţii in:
a) spitale orăşeneşti şi municipale/municipale de urgenţă;
b) spitale judeţene/judeţene de urgenţă, spitale monospecialitate.
Categorii de investiţii
a) realizarea de construcţii noi şi dotare;
b) lucrări de modernizare/reabilitare şi dotare,
c) extindere la construcţiile existente, inclusiv lucrări de conectare la clădiri existente şi dotare.
Nu sunt eligibile investiţiile care vizează exclusiv achiziţia de dotări.
Finanţarea programului se asigură din:
sume din transferuri, alocate bugetelor locale, de la bugetul de stat, aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la o poziţie distinctă de cheltuieli;
împrumuturi de la instituţiile financiare internaţionale şi/sau de la alţi finanţatori, contractate conform prevederilor legislaţiei privind datoria publică;
sume din bugetele locale alocate cu această destinaţie;
alte surse legal constituite.
Implementarea programului va fi detaliată în normele metodologice de aplicare a programului.
Calendarul estimativ al implementării Programului Naţional
După aprobarea Ordonanţei de urgenţă, estimăm următorul calendar de implementare:
Elaborare norme metodologice de aplicare a programului aprobate prin Hotărare de Guvern – 90 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă – martie 2024
Beneficiarii pot depune cereri pentru obţinerea avizulului de oportunitate din partea Ministerului Sănătăţii pentru categoriile de investiţii propuse de solicitanţi în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Programului – aprilie 2024
Depunere cereri de finanţare la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Programului – 15 mai 2024
Evaluarea cererilor de finanţare – 15 mai 2024– 15 august 2024
Aprobare Hotărâre Guvern cu privire la lista de proiecte propuse spre finanţare – septembrie 2024
Semnarea contractelor de finanţare – octombrie 2024