Categories: Știrile zilei

Investiții de 56,77 milioane lei în modernizarea și dotarea spitalelor publice, a unităților de primiri urgențe și ambulatorii

Investițiile menite să aducă un plus de calitate și condiții la standarde europene în spitalele publice din Regiunea Vest continuă prin Programul Sănătate, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest în calitate de Organism Intermediar.

Nouă proiecte de importanță acută pentru regiune, în domeniul medical

Nouă proiecte de importanță acută pentru regiune, în domeniul medical, inițiate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, respectiv Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, vor continua, în etapa a doua, cu finanțare europeană prin Programul Sănătate.

Sunt proiecte care prevăd modernizarea și dotarea corespunzătoare a unui număr de șase ambulatorii și două unități de primire a urgențelor, precum și lucrări menite să aducă mai multă siguranță pacienților.

Locuitorii din cele patru județe ale regiunii Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș – vor beneficia astfel de servicii medicale la standarde europene, de echipamente medicale de ultimă generație și un mediu mai sigur și mai confortabil în aceste spitale, odată cu finalizarea proiectelor de modernizare și dotare.

Investiții în valoare totală de 56,77 milioane lei

Spital modernizat
Spital

• Extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Timișoara, din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, prin demolare parțială și extindere orizontală și verticală;
• Reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii ambulatoriului O.R.L. din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara;
• Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate – Pneumologie, la Spitalul de Boli Cronice Sebiș – faza 2;
• Modernizarea Ambulatoriului din Municipiul Vulcan – Spitalul Municipal Vulcan;
• Modernizarea și dotarea laboratorului de radiologie și imagistică medicală și a laboratorului de medicină nucleară, precum și extinderea cabinetului de pediatrie în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva;
• Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația din Regiunea Vest prin dotarea cu aparatură de înaltă performanță – Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara;
• Modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Deva;
• Îmbunătățirea accesului populației din Regiunea Vest la servicii medicale de urgență, prin dotarea cu aparatură de înaltă performanță a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Spitalului Județean de Urgență Deva și Spitalului de Urgență Petroșani;
• Refacerea infrastructurii de instalații și echipamente cu impact în gestionarea crizei sanitare Covid 19 la Spitalul Județean de Urgență Reșița – Staționar 2;

Sunt investiții de care va beneficia întreaga populație a Regiunii Vest, adică cei aproximativ 2 milioane de locuitori ai celor patru județe.

Proiectele de modernizare și dotare contractate prin Programul Sănătate trebuie să fie finalizate în decurs de maximum 2 ani.

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

16 minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

46 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: