Sari la conținut

Investiție de milioane de lei pentru construcția Centrului de Mari Arși din Târgu Mureș. Ce funcțiuni va avea

pacienti arsi
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Centrul nou de Arși Gravi și la Târgu Mureș

322 de milioane de lei pentru construcția centrului de Arși Gravi de la Târgu Mureș, prin proiectul Ministerului Sănătății, prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale, a finalizat licitația pentru construcția Centrului de Arși Gravi de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș.

Noul centru va avea 7 nivele, iar aria construită – desfășurată va fi de 24.577 mp și va avea următoarele funcțiuni: centru de arși cu 5 paturi pentru pacienți critici, 10 paturi pentru terapie intermediară și pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă, secție ATI cu 57 de paturi și 25 de săli de operație distribuite pe două etaje.

Investiția se ridică la 322 de milioane de lei și va fi asigurată de Ministerul Sănătății prin Banca Mondială.

Amintim că s-a mai aprobat construirea unui centru pentru Mari Arși și în Timișoara. În luna iulie a acestui an, prof. univ. dr. Alexandru Rafila spunea că finalizarea centrelor pentru mari arși reprezintă o componentă importantă a proiectelor de investiții și de dezvoltare a sistemul sanitar din România.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății
Sursa foto: arhiva doctorulzilei

“Construcția și finalizarea centrelor pentru mari arși reprezintă o componentă importantă a proiectelor de investiții și de dezvoltare a sistemul sanitar din România, pe care le derulează Ministerul Sănătății în parteneriat cu autoritățile locale din întreaga țară. Responsabilitatea, profesionalismul și buna credință sunt principiile după care funcționează echipa actuală a Ministerului Sănătății”, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

Contractul de execuție al Centrului de la Târgu Mureș a fost, de asemenea, semnat și urmează ca în cel mai scurt timp să fie semnat și cel pentru centrul de la București.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel