Din cuprinsul articolului
Investigații gratuite pentru persoane nevoiașe se vor realiza în perioada 12 – 16 noiembrie 2023 în municipiul București. Campania de prevenție și educație „Din grijă pentru tine”, ajunsă la ediția a XV-a la nivel național, reprezintă un maraton de voluntariat organizat sub forma unui centru de servicii medicale gratuite în ambulatoriu, amenajat la Biblioteca Națională a României, cu circa 40 de cabinete pentru consultații și investigații gratuite.
În cadrul campaniei, locuitori din București și Ilfov beneficiază de consultații gratuite pentru specialităţile: cardiologie, gastroenterologie, medicină internă, dermatologie, ORL, oftalmologie, urologie, diabet, nutriție și boli metabolice, reumatologie, psihiatrie, boli infecțioase, endocrinologie și altele.
Se vor efectua ecocardiografii, ecografii mamare, abdomino-pelvine, ecografii Doppler vascular, screening pentru cancer de col uterin, cursuri de prim ajutor și altele.
Proiectul se va derula pe parcursul celor 5 zile, având o capacitate de peste 5.000 de consultații și investigații gratuite, de care vor beneficia un număr estimat de 4.000 de pacienți. Consultațiile sunt oferite de peste 120 de medici voluntari, iar numărul total al voluntarilor implicați în organizarea și desfășurarea evenimentului este de aproximativ 500 de persoane.
„Din grijă pentru tine” face parte din campania de anvergură „Împreună pentru oameni”, inițiată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România, având ca scop oferirea de servicii gratuite în domeniile medical, educațional și social. Anterior, campania s-a derulat în mai multe orașe mari din țară, iar, suplimentar, proiecte de acest gen au fost organizate la o scară restrânsă pe întreg teritoriul țării.
La București, campania „Împreună pentru oameni” a fost organizată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România în parteneriat cu: Ministerul Sănătății, Primăria Sectorului 3, Centrul de Transfuzie Sanguină București, DSP București, Biblioteca Națională a României, Samsung Medical, Philips, Liamed, Sover Optica, Asociația de Sănătate, Educație și Familie, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor din România, Asociația „Ridică-te și umblă!”, Editura Viață și Sănătate, Centrul de Sănătate Premed și cu sprijinul Concelex, AQUA Carpatica, Florpeisaj Garden Design, Universal Solution, Terapia
Alte proiecte care cuprind donarea de sânge și cursuri publice de sănătate cu rol educațional despre stilul sănătos de viață se vor desfăşura în Sălile „Mircea Eliade” și „Doina Cornea” de la Biblioteca Națională a României, cu intrare liberă de la ora 18:00.
Dintre aceste prezentări, menționăm următoarele titluri: Autovindecarea și stilul de viață, Despre aritmie, Adevărul și miturile medicale, Cum funcționează sistemul de urgență, Diabetul de tip II, Prevenirea durerilor lombare, Principii fundamentale în nutriție.
De asemenea, seminare antidrog și pentru dezvoltarea personală vor avea loc în școli și licee, prezentate la clase de către 50 de speakeri. Câteva prezentări pentru prevenirea delincvenței juvenile și a consumului de droguri vor fi susținute în licee, în parteneriat cu administrația Penitenciarului Jilava, de către persoane private de libertate. La Sala Dalles din București, promovăm creaționismul științific din perspectivă creștină, iar în universități promovăm valori autentice prin Autentic Podcast. Cursuri de parenting vom derula în incinta Liceului Teoretic „Mihai Ionescu”.
Din 20 noiembrie dăm startul unui proiect de consiliere și igienă pentru oamenii străzii într-o unitate mobilă cu dușuri și frizerie. Promovăm sănătatea emoțională printr-o campanie de distribuire a cărții Puterea speranței, însoțită de carduri cu acces la bibliotecă digitală și resurse audio-video, iar prin intermediul unor standuri stradale avem o ofertă de carte creștină gratuită, printre care și Biblia – ediția publicată de Societatea Biblică Interconfesională din România. Lăcașele adventiste de cult din Capitală au o ofertă de servicii sociale.
Deschidem bisericile în cursul săptămânii cu o ofertă de servicii sociale. Prin Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor, dăruim produse alimentare și de igienă pentru persoane care fac parte din categorii vulnerabile.
Adventiștii de ziua a șaptea sunt creștini dedicați în a-i ajuta pe oameni să înțeleagă Biblia, pentru a găsi în ea libertate, vindecare și speranță în Isus Hristos. Ei mărturisesc crezul creștin și cred că, în curând, Dumnezeu va triumfa în marea luptă dintre bine și rău. Adventiștii sunt o comunitate creștină dinamică, cu o populație internațională de circa treizeci de milioane de credincioși și aparținători, răspândiți în aproape toate țările lumii.
Din anul 1920, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este cult recunoscut de statul român și le prezintă oamenilor principii pentru o viață sănătoasă și plină de sens împreună cu speranța unei lumi mai bune, posibilă prin întoarcerea lui Isus Hristos pe pământ.
Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…
Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…
La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…
Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…
Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…
Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…